17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialZiua Recunostintei, serbata in Banat

Ziua Recunostintei, serbata in Banat

– Erntedankfest este varianta locala a Zilei Recunostintei, serbata odinioara de colonistii germani.

– Sarbatoarea este din nou celebrata in scolile cu predare in limba germana.

Inainte de a cadea prima bruma, svabii din satele banatene plecau cu carele umplute cu o parte din recolta catre Biserica, spre a multumi lui Dumnezeu pentru darul pe care acesta l-a facut, umplindu-le hambarele. Copii imbracati in porturile specifice germanilor din Banat, svabesc, tirolez sau dendel, urmau carele.
Acum, nemtii din satele banatene au plecat si putini isi amintesc de Erntedankfest sau sarbatoarea recunostintei pentru recolta. Traditia adevaratei zile a recoltei, o sarbatoare a bucuriei, fara ostentatia si raportarile false ale ipocriziei comuniste, incearca sa fie mentinuta de institutiile de invatamant in limba germana din Timisoara.

De ziua recoltei, la Gradinita Nikolaus Lenau copiii au adus cate un cosulet cu legume si fructe. Un mar, un ardei, o rosie… Marea majoritate a copiilor care frecventeaza aceasta gradinita cu predare in limba germana sunt etnici romani. Pe langa limba, ei invata si care sunt cele 11 evenimente deosebite din cursul unui an, asa cum au stiut sa le pastreze si sa le pretuiasca svabii banateni.
Acum, exista un Erntedankfest fara carute, fara muzica de alamuri si fara intrare in biserica. In loc de carute, cate un cosulet. Muzica, valsuri si polci, rasuna din difuzoare, iar preotul, ortodox, de data aceasta, in locul celui romano-catolic, a adus el in gradinita apa sfintita si busuioc.

"Gradinita Nikolaus Lenau, spune Miralda Beleiu, directoarea institutiei, deruleaza un proiect care se refera la pastrarea traditiilor si obiceiurilor nemtilor din Banat prin viitorii vorbitori de limba germana, pe care ii educam noi aici".
De asemenea, "sarbatoarea ii ajuta pe copii sa cunoasca culorile si bogatiile toamnei", spune si Christine Carstea, educatoare la gradinita Lenau. "Vorbim despre vreme, despre recolta, despre frumusete… Trebuie ca acesti copii sa invete sa multumeasca pentru tot ceea ce primesc in viata", adauga Christine Carstea. Proiectul gradinitei Lenau a devenit adevarat ghid al obieiurilor germanilor din Banat, ghid preluat si de alte gradinite sau scoli cu predare si in limba germana. Cat despre Erntedankfest, s-a terminat, conform aceleiasi traditii, tot cu muzica, dansuri si poeme aurii despre toamna.

Cele mai citite

Atacurile israeliene din Fâșia Gaza au făcut 61 de morți în 48 de ore

Loviturile militare israeliene din Fâșia Gaza au ucis cel puțin 61 de persoane în decurs de 48 de ore, au declarat sâmbătă medicii locali,...

VIDEO Cum au lăsat „tricolorii“ vestiarele stadionului din Priștina. „Echipa României a fost aici“

Echipa națională a României a lăsat vestiarele stadionului pe „Fadil Vokrri” din Priștina, capitala Kosovo, acolo unde a avut loc meciul UEFA Nations League,...

Circulația feroviară în centrul Germaniei a fost întreruptă din cauza unei defecțiuni tehnice

Serviciile feroviare din centrul Germaniei au fost întrerupte sâmbătă din cauza unei defecţiuni tehnice, a anunţat Deutsche Bahn. Trenurile au rămas în staţii până...
Ultima oră
Pe aceeași temă