A existat o unda de scepticism in ceea ce priveste credibilitatea dezvaluirilor facute public de seful statului privind contractele de achizitii avizate de conducerea Politiei Romane. Mai ales dupa ce premierul si ministrul de Interne au sustinut intens ca acuzatiile lui Traian Basescu nu sunt decat o aiureala, unii au ajuns rapid la parerea ca presedintele a vorbit in necunostinta de cauza despre un program de investitii, catalogat ulterior de seful Executivului ca fiind deosebit de realist. La cald, argumentele economice si juridice prezentate de Tariceanu si David te determinau sa crezi ca dotarile speciale nu au de ce sa-l nemultumeasca pe presedinte cata vreme specialistii Politiei, ai Ministerului de Interne si, implicit, ai Guvernului au confirmat ca achizitionarea Loganului de 70 de mii de euro nu poate insemna un jaf, asa cum s-a spus, in masura sa dauneze grav bugetului tarii.
O spune un prim-ministru care, conform propriilor precizari facute imediat dupa episodul CSAT, raspunde de modul cum este cheltuit banul public pe perioada mandatului. Cu alte cuvinte, nu era treaba presedintelui sa se amestece in treburile Guvernului. Pe aceeasi pozitie s-a situat si ministrul Cristian David, vizibil deranjat ca un adversar politic al liderului sau de partid si-a permis sa critice un contract de achizitii intocmit cu "spirit de raspundere" de catre subordonati in deplin acord cu organele de control abilitate. Sunt doua voci autorizate, poate cele mai autorizate, care te indeamna sa ai unele retineri in ceea ce priveste obiectivitatea lui Traian Basescu fata de cele 27 de contracte incheiate de Politia Romana cu firma Ager Leasing. Intr-atat de vie a fost pledoaria liberalilor incat lumea era pregatita sa spuna ca Basescu a pus-o intentionat de un nou de scandal printr-o interpretare voit eronata a unor cifre, cu intentia de a-l compromite pe premier.
Mai e ceva: nu era prima oara cand locatarul de la Cotroceni turna gaz pe foc folosindu-se de informatii partial verificate. Au fost cateva derapaje pe parcursul ultimilor ani care au pus bazele unor conflicte politice de lunga durata. De data asta, Traian Basescu a stiut ce spune, datele cuprinse in declaratia de presa devenind in foarte scurt timp materie prima pentru procurorii anticoruptie. Nu a fost o initiativa pornita de la Cotroceni. Cristian David a cerut primul interventia Corpului de Control pentru a verifica legalitatea procedurii chiar in momentul in care incerca sa demonteze incriminarile lui Basescu. Era prima dovada ca si la nivelul Guvernului exista unele semne de intrebare in legatura cu valoarea ridicata a dotarilor necesare celor 392 de autoturisme. Abia de aici incolo se poate vorbi despre recunoasterea faptului ca seful statului a avut dreptate atunci cand a sesizat cazul de la Politie.
Ca atare, s-ar fi cuvenit ca prim-ministrul sa faca pasul inapoi si sa admita faptul ca s-a pripit atunci cand a contraatacat dur Cotroceniul de pe pozitia de om politic, si nu din postura de administrator al banului public. Veti spune ca este vechea fixatie a liderului PNL de a raspunde cu verdicte politice chiar si atunci cand se vehiculeaza cifre cu care se ocupa contabilii. Declaratia sa de fidelitate fata de activitatea unor subordonati pusi pe risipa, pe care o vad ca pe o greseala cu plata, poate fi considerata drept lacuna in domeniul gestionarii treburilor financiare. De unde rezulta ca domnul Tariceanu este dispus uneori sa inchida ochii la modul cum sunt cheltuiti banii in unele institutii de stat. Daca era la curent cu achizitionarea masinilor speciale, despre care spune ca nu reprezinta "o descoperire a presedintelui", ci era cunoscuta la nivelul MIRA, de ce a dat asigurari ca acel contract este fara fisura?
Demiterea sefului Politiei nu este urmarea faptului ca au existat premisele producerii unui jaf de proportii in masura sa favorizeze o firma abonata in fiecare an la banii publici? In fine, suspendarea derularii contractului nu confirma oare prezenta unor nereguli in ceea ce priveste cantitatea, calitatea si pretul aparaturii propuse sa echipeze autoturismele Logan? Pe liderul penelist l-a deranjat cel mai mult ca s-a vorbit despre un contract cu valori foarte mari la Cotroceni, nicidecum nebunia de la Ministerul de Interne, respectiv Politie, unde era pus in miscare un dezmat financiar cum nu s-a mai vazut. In calea caruia nu s-a opus nimeni din Guvern pana cand nu s-a vorbit in public despre autospeciale Logan de valoarea unei limuzine de lux. Este adevarat, "descoperirea" a picat prost pentru Palatul Victoria, avand in vedere revendicarile salariale din sistemul de educatie aparute pe fondul unei crize financiare.
Prin urmare, va imaginati ce credibilitate mai au guvernantii in fata sindicalistilor atat timp cat la unele institutii de stat fie ca se dau salarii de nabab, fie se cheltuiesc sume astronomice pe dotari precum cele de la Politie. Ca sa scape de invinuiri, guvernantii au venit insa, luni, cu o decizie salvatoare pentru bugetul tarii: se interzice institutiilor publice sa mai cumpere pixuri si calendare personalizate. Cine protesteaza?