Nu suntem deloc pregătiţi pentru provocările asimetrice ale lumii în care ne pregătim să intrăm. Ne mişcăm ca nişte particule feroase, după locul de unde atrage magnetul mai puternic. Apare un alt magnet, pac! – imediat ne reorientăm, ca pilitura de fier.
De fapt, nu este nimic nou. Întotdeauna a fost aşa. Anii ‘50 ai secolului trecut au însemnat o sărăcie cumplită în sudul Europei. Ţările libere, din care forţa de muncă a putut migra, au dat mână de lucru suratelor din nordul Europei, care au avut capital de investit în dezvoltarea industriei coşului de fum, datorită Planului Marshall şi capitalului propriu.
Grecii, în anii ’50-‘60, apoi spaniolii, portughezii şi italienii, până spre deceniul şapte, au fost rezervorul de forţă de muncă ieftină al Germaniei, Franţei şi Marii Britanii. Sudul Italiei a fost rezervorul de forţă ieftină de muncă al nordului Italiei.
Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda au fost rezervoare de forţă de muncă ieftină pentru Anglia, ca şi statele Commonwealth-ului. A urmat apoi migraţia sârbilor, croaţilor şi turcilor în Austria şi Germania. Astăzi, diaspora turcă este atât de puternică în Germania, încât Berlinul are programe de integrare dedicate.
Prin anii 60, Jean-Jacques Schervan-Schreiber scria o carte care s-a vândut ca pâinea caldă şi a făcut senzaţie: „Sfidarea mondială”. Previziunile din această carte despre schimbarea lumii au fost depăşite de cele făcute de Alvin şi Heidi Toffler, în seria „Şocul viitorului” – „Al treilea val” – „Powershift”. Anterior, Alvin Toffler scrisese un raport pentru AT&T, „Corporaţia adaptabilă”, în urma căruia marea companie s-a divizat în mai multe firme specializate sau localizate geografic. Şi bine a făcut.
Vremurile când soţii Toffler se gândeau la al treilea val au galopat pe lângă noi, sunt istorie. Lucrurile se desfăşoară cu o rapiditate incredibilă. În timp ce în ţări ca România există zone care încă mai trăiesc în evul industrial (coşul de fum, ori al doilea val – în termeni tofflerieni), în state ca Singapore, Olanda, Germania sau SUA zone ale mediului de business decolează efectiv din realitatea celui de-al patrulea val. Pentru aceste zone de business, învăţământul instituţionalizat de nicăieri din lume nu pregăteşte mână de lucru. Nici nu are cum. Cum să pregăteşti mână de lucru ca să creeze tehnologii pentru prelucrarea unui metal care se îndoaie ca foaia de hârtie sau se mototoleşte, se bagă în buzunar, apoi se scoate şi se întinde, folosindu-se pe post de tabletă, telefon şi laptop virtual?
Există state care au înţeles provocarea şi exigenţele şi tolerează la limita legalului şcolile vocaţionale, imposibil de legiferat. Astfel e Coreea de Sud. Lumea e însă un loc ciudat. Lângă Seul, la câteva zeci de kilometri, există un grup de indivizi, un fel de combinaţie de nebuni periculoşi, criminali sadici şi contrabandişti, care ameninţă cu dispariţia această nişă în dezvoltare a lumii viitorului. Din cauza vitezei cu care se mişcă lucrurile, apar momente în care situaţia este realmente turbulentă. Poate că ni se pare că pe noi nu ne va atinge, dar, dacă gândim astfel, ne înşelăm. Suntem parte din acest tot, suntem direct implicaţi, suntem şi vom fi afectaţi direct. Mai repede decât ne imaginăm.
