7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiS-au stabilit procurorii din cadrul Parchetului European. De cine va fi reprezentată...

S-au stabilit procurorii din cadrul Parchetului European. De cine va fi reprezentată România

Un număr de 14 procurori europeni, printre care şi cel român, au fost numiţi pentru un mandat de şase ani, care poate fi prelungit cu maximum trei ani prin decizie a Consiliului UE. Alţi opt au fost numiţi pentru o perioadă de trei ani, întrucât normele tranzitorii aplicabile primului mandat de la înfiinţarea EPPO prevăd că procurorii europeni din o treime din statele membre, selectaţi prin tragere la sorţi, vor deţine un mandat cu această durată, care nu poate fi reînnoit. Este cazul procurorilor din Grecia, Spania, Italia, Cipru, Lituania, Ţările de Jos, Austria şi Portugalia.

Procurorii europeni vor supraveghea investigaţiile şi urmăririle penale şi vor constitui Colegiul EPPO, împreună cu procurorul-şef european.

Fiecare stat membru şi-a desemnat candidaţii pentru funcţia de procuror european, care trebuiau să fie membri activi în cadrul parchetelor sau al magistraturii respectivului stat membru, să prezinte toate garanţiile de independenţă şi să deţină calificările necesare pentru numirea, în statele lor membre respective, în funcţii înalte din cadrul parchetelor şi al magistraturilor. De asemenea, ei trebuiau să aibă o experienţa practică relevantă în ceea ce priveşte sistemele juridice naţionale, investigaţiile financiare şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Juriul de selecţie a întocmit apoi avizele motivate şi clasamentul pentru fiecare dintre candidaţii desemnaţi care au îndeplinit condiţiile. După primirea avizelor motivate, Consiliul a selectat, pentru fiecare stat membru participant, unul dintre candidaţi şi l-a numit în funcţia de procuror european.

Parchetul European va fi un organism independent al UE, responsabil cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii, precum corupţie sau fraudă transfrontalieră în materie de TVA de peste 10 milioane de euro. În acest scop, EPPO va desfăşura investigaţii, va efectua acte de urmărire penală şi va exercita acţiunea publică în faţa instanţelor competente din statele membre.

În 2019, Laura Codruţa Kovesi a fost numită de către Consiliu şi Parlamentul European prima procuroare-şefă europeană pentru un mandat de şapte ani care nu poate fi reînnoit.

În prezent, 22 de state membre participă la EPPO (Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania). Se preconizează că EPPO, care va avea sediul la Luxemburg, îşi va începe activitatea la sfârşitul anului 2020.

Cele mai citite

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...

Călin Georgescu amenință noul Guvern și pe Klaus Iohannis: Veți regreta orice decizie luată împotriva poporului

Georgescu a calificat actuala conducere drept o „haită politică” care a instaurat un guvern „ilegitim” Călin Georgescu, fost candidat la președinție, a lansat o serie...

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...
Ultima oră
Pe aceeași temă