Se inmultesc intrebarile referitoare la intentia Guvernului de a contesta la Curtea Constitutionala legea privind majorarea cu 50 la suta a salariilor din sistemul de educatie votata de Parlament. Liberalii mai aveau, cat de cat, o justificare pentru un astfel de demers daca s-ar fi opus la modul cel mai serios inainte ca proiectul legislativ sa ajunga la Senat si Camera Deputatilor. Nimeni n-ar fi avut de zis nimic in situatia in care un oficial al Executivului, ministrul de Finante, de exemplu, tragea tot timpul semnalul de alarma, aratand ca o crestere a salariilor fara discernamant este imposibila din cauza ca bugetul public nu dispune de atatea resurse. Chiar premierul putea cere alesilor sa nu aprobe legea pentru a nu pune in pericol stabilitatea economica in urmatorii ani.
Politic vorbind, primul-ministru se putea pune de-a curmezisul macar in calea liberalilor, indemnandu-i sa nu participe la luarea unei hotarari pe care astazi ameninta ca o va reclama la CCR, ca si cum nu ar avea nici o vina. Era cinstit sa se spuna adevarul cu riscul de a pierde cateva mii de voturi la alegerile din noiembrie. Sa vii acum sa te plangi ca nu exista fonduri pentru majorarea salariilor cu 50 la suta, apreciind votul din Parlament ca fiind o atitudine de superpopulism, in conditiile in care ministrul educatiei, presedintele camerei deputatilor si liderul grupului PNL au votat "pentru", inseamna ca tu, premierul Romaniei, te-ai varat cu buna stiinta intr-o actiune iresponsabila, pe care astazi ai ajuns sa o contesti legal de pe pozitia de unic salvator al bugetului national.
Un astfel de tangaj politic ma face sa cred ca Guvernul a fost partas la o aventura electorala pusa in miscare de mai multe partide din opozitie prin propuneri de cresteri salariale, agreate cu o usurinta condamnabila pe fondul unei crize internationale care a atins si Romania. Nu s-a tinut cont de nici un risc, teama de o posibila miscare sociala de amploare, care oricum va avea loc (vezi greva functionarilor publici), determinand luarea unei masuri total contraproductive, cu efecte greu de prevazut. Suna ciudat cand il auzi pe premier vorbind de obiectivele realiste ale liberalilor prezente in programul de guvernare in conditiile in care parlamentarii PNL au asigurat unanimitatea votului fara sa se gandeasca la urmari. Pana ieri n-am prea auzit de critici in interiorul partidului adresate unor liberali aflati in acord cu revendicarile dascalilor.
Uitati-va la ex-ministrul Adomnitei, care declara recent ca "nu vom avea bani de investitii" dupa ce s-a pus in slujba pomenilor electorale, ce bine a stat in fruntea ministerului si de ce atentie s-a bucurat din partea colegilor. Analizati apoi declaratiile finantistului Vosganian, care sustine in continuare ca exista fonduri pentru toate revendicarile cerute de liderii marilor confederatii, aratand o atitudine provocatoare pentru masa de sindicalisti, si veti constata cat de neprofesionist se actioneaza pentru coborarea de la 50 la 9 la suta a procentului de crestere a salariilor dascalilor, amplificand si mai mult conflictul. Cum sa nu forteze nota functionarii publici sau personalul in halate albe din sistemul sanitar daca ministrul responsabil cu ocrotirea bugetului national anunta, cu zambetul pe buze, ca "se pot dubla, chiar se pot tripla salariile"? Sindicatele atat au asteptat: sa se recunoasca faptul ca sunt resurse financiare.
Ce a urmat este periculos, avalansa de revendicari scotand deja mii de oameni in strada, liderii sindicali nefiind sub nici un motiv de acord sa negocieze o lege votata. "Noua de ce sa nu ne dea?", au reclamat functionarii cand i-au vazut pe profesori hotarati sa respinga discutiile cu premierul pe tema diminuarii procentului aprobat de Parlament. In mod firesc, cel putin doi ministri trebuiau sa demisioneze imediat. Nu pentru ca o cerea PSD, care a impins Cabinetul Tariceanu pe buza prapastiei. si nici pe motiv ca PD-L profita de conjunctura, acuzandu-i pe liberali ca fiind principalii responsabili pentru situatia nou-creata, deoarece au dat de inteles celor patru confederatii, inclusiv alesilor, ca "se poate". Toata aceasta contraofensiva facuta pe diverse cai pentru ca actul normativ pentru majorarea salariilor din invatamant sa nu fie promulgat intareste convingerea ca undeva s-a gresit grav.
Mai degraba, premierul trebuia sa fie nemultumit de atitudinea iresponsabila a ministrului Cristian Adomnitei, care una sustine si alta voteaza. L-a tinut in brate prea mult timp, amanand nepermis o demitere asteptata de toata lumea. Ieri, inevitabilul s-a produs. Astazi, ministrul Finantelor, vizibil afectat de efectul pomenilor electorale, nu stie ce sa mai faca pentru a intra in randul politicienilor care au "fata" de ministru. Actioneaza insa la fel ca un merceolog, incercand sa-si salveze scaunul in ceasul al doisprezecelea prin tentative de negocieri cu liderii sindicali. Fara succes. S-ar putea ca si domnului Vosganian sa i se pregateasca demisia. Vin vremuri grele pentru Guvern, iar pomenile electorale nu se mai opresc.
