Sedinta bursiera de marti s-a asemanat foarte mult celei de luni: scaderi generalizate si ample ale cotatiilor indicilor si principalilor emitenti pe fondul unui volum de tranzactionare redus. Atat piata de actiuni de la Bucuresti, cat si cea de futures de la Sibiu au urmat intocmai evolutia burselor mature din Europa si America. Am avut o deschidere cu aprecieri de 3-4% in primele minute de tranzactionare, dupa care preturile au incept sa bata in retragere, astfel ca, dupa jumatate de ora, din nou aveam in piata cotatii similare celor de luni, de la inchiderea zilei. Emitentii cei mai tranzactionati au fost ca si pana acum SIF-urile si bancile. Sectorul financiar a fost insa si cel care a avut scaderile cele mai semnificative. stirile pozitive venite zilele trecute dinspre Banca Transilvania nu au creat un orizont optimist de asteptare referitor la rezultatele pe trimestrul III al celorlalte banci, asa cum s-ar fi intamplat pe o conjunctura linistita de piata.
Toti indicii importanti ai pietei au marcat noi minime pentru anul in curs, astfel ca, in prezent, din punct de vedere tehnic nu mai putem vorbi de nici un prag de suport in imediata apropiere. Oricum, pragurile de suport sau de rezistenta sunt destul de putin semnificative in astfel de perioade de piata caracterizate prin volatilitate maxima, presiune psihologica foarte negativa si lichiditate redusa. In continuare, evolutia din zilele ce urmeaza este imprevizibila si depinde in proportie covarsitoare de mersul burselor externe.