2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România Liberă(Non)economisirea si viitorul

(Non)economisirea si viitorul

Statisticile continua sa arate aceleasi si aceleasi lucruri despre economia din Romania. Cresterea economica persista, si inca la nivel ridicat. Dar toate dezechilibrele profunde si destabilizatoare din economie – in frunte cu cele dintre productie si consum si dintre exporturi si importuri – se adancesc. Din pacate, apele nu s-au ales inca si situatia, pe mai departe indecisa, permite oricui sa spuna ce vrea si sa aiba si argumente in ce spune.
Continuarea cresterii economice intr-o lume in care abia se rasufla sau chiar se da inapoi da posibilitate celor interesati sa evidentieze "pozitivul" pana in punctul in care chiar sa faca uitat "negativul". Pentru multi dintre acestia, faptul ca tocmai cresterea economica de tipul celei inregistrate este sursa dezechilibrelor nu are importanta!

 

Mai rau, desi privesc ceea ce specialistii numesc "fundamentele economice" si care, mai devreme sau mai tarziu, isi cer nota de plata, dezechilibrele din economie sunt ignorate sau trecute cu vederea. Sunt atat de ignorate sau trecute cu vederea de catre unii incat acestia ajung sa creada ca nici nu exista asemenea dezechilibre sau ca vor fi "absorbite" tocmai pe baza cresterii economice care continua.
Cautarile unora de a identifica aspecte pozitive cu orice pret, chiar cand acestea nici nu exista, duc uneori la interpretari ridicole. De pilda, poate fi intalnita interpretarea ca investitiile ar fi ajuns la aproape 30% din PIB, un fel de prag pe care si comunistii obsedati de "ritmul acumularii" l-ar invidia, in masura in care atingerea unei asemenea cote a investitiilor in PIB este o garantie ca se merge spre dezvoltare. Nu se mai spune nimic insa despre ceea ce se ascunde de fapt in dosul acestei cifre.

 

Nici jumatate din aceste investitii nu se fac din acumulari interne de capital. Economisirea din Romania abia atinge 13% echivalent PIB. Grosul investitiilor il constituie banii din afara, reprezentand fie investitii directe straine, fie, mereu si mereu mai mult, credite externe contractate. Nu este, Doamne pazeste, rau ca se fac aceste investitii, dar este evident si pentru Grivei ca acelea care se fac din bani externi reprezinta bani ce trebuie dati inapoi! Investitiile straine isi iau ele insele profitul din piata. si, dupa cum arata realitatile, o fac atat de repede-repede, incat in numai cativa ani vor scoate afara mai multi bani decat au adus. In fond, pentru un asemenea bilant au si venit! Creditele contractate trebuie, tot evident, rambursate! Nu e necesar sa fii neaparat economist ca sa intelegi ca ceea ce reprezinta acum aport investitional direct sau prin imprumut va fi curand iesire neta de capital si ca baza pentru investitii pe termen lung va ramane tot economisirea interna.

 

Numai ca aceasta este doar de 13% echi-valent PIB si este derizorie in raport cu cifra de 30% pe care se straduiesc unii s-o prezinte ca potential investitional in Romania.
Iar in calculele care se fac in legatura cu cat ajunge romanul sa economiseasca se aduna la banii pusi deoparte si creditele contractate, iar daca se scot creditele (care sunt toate primite, de altfel, de la banci de fapt straine), economisirea neta este negativa! Cu acest fapt se explica si paradoxul ca franarea creditului, in loc sa atraga o fireasca si normala crestere a depozitelor, a imputinat si economisirea! Mai oameni buni, nu va mai furati singuri caciula!
In banci, depozitele abia reprezinta 60% din totalul creditelor acordate. Hai sa ne mai uitam si la fundamentele economice atunci cand proiectam dezvoltari viitoare! Ce viitor poate avea o tara in care economisirea este de fapt negativa?! si in care, in mod net, investitii se fac numai din bani externi?! Ce sa mai vorbim de faptul ca se traieste anual pe baza unui import net de bunuri si servicii de peste 14% echivalent PIB, care reprezinta consum fara productie. Sunt bunuri si servicii neplatite, care vor trebui insa platite. si cand vor fi platite, din ce se vor mai face investitii?!

Cele mai citite

Harghita: Peste patru mii de locuitori nu au curent electric din cauza căderilor de ninsoare și a vântului puternic

Aproape patru mii de locuitori, din 11 localităţi, nu au în continuare curent electric, după ce căderile de ninsoare şi vântul puternic au produs...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...
Ultima oră
Pe aceeași temă