– Hotii au devalizat transporturile Companiei Nationale a Huilei.
Conducerea companiei nationale a Huilei Petrosani a decis sa instituie paza armata la vagoanele incarcate cu carbune ce merg catre Preparatia Coroiesti. Decizia a fost luata din cauza furturilor masive de huila, ce creau pagube importante.
Garniturile de tren incarcate cu huila, care merg de la unitatile miniere din Valea Jiului la Uzina de Preparare a Carbunelui Coroiesti, au fost in repetate randuri tinta hotilor, care in zona Coloniei de Jos din Vulcan, situata in imediata vecinatate a UP Coroiesti, opresc trenurile, se urca in vagoane si arunca huila pe care mai apoi o vand. Atacurile asupra garniturilor incarcate cu carbune sunt deja o obisnuinta, iar pierderile produse CNH nu sunt deloc de neglijat. Din acest motiv, conducerea CNH a decis sa instituie paza armata la aceste vagoane.
"Trenurile sunt insotite de angajati ai unei firme de paza, astfel incat sa stopam acest fenomen. Pentru ca politistii din Vulcan ne-au spus ca e vorba mai mult despre un fenomen social, am hotarat sa platim o suma suplimentara si sa asiguram paza armata la garniturile de tren incarcate cu huila", a explicat Petre Dragoescu, director de Securitatea Muncii in cadrul CNH Petrosani.
Pe de alta parte, reprezentantii Politiei Municipiului Vulcan spun ca au foarte multe dosare generate de furtul de carbune din vagoanele CNH. "Avem in cercetare mai multe sesizari legate de acest aspect. E bine ca CNH a gasit resursele necesare si a impus paza pe aceste garnituri de tren. Persoanele care insotesc trenurile sunt autorizate si pot sa foloseasca armamentul din dotare in conditiile legii", a declarat Titel Bragaru, comandantul Politiei Municipiului Vulcan.