Vrand parca sa ne demonstreze ca raman una dintre putinele oaze de inteligenta, subtilitate si rafinament in tot mai deserticul peisaj cunoscut sub denumirea de entertainment popular, cei de la Pixar dau din nou lovitura, dupa splendidul Ratatouille de mai an, cu acest WALL E. Sau, daca preferati, "Waste Allocation Load Lifter Earth Class", caci de la asta vine denumirea acronima a robotelului semi-ruginit si nu foarte sofisticat din punct de vedere al constructiei si functionalitatii. El este protagonistul celei mai noi creatii iesite din imaginatia echipei Pixar. Un soi de ET de tabla, cu roti ambulatoare si doua manute agile, WALL E e unicul robot-gunoier ramas pe un Pamant desfigurat, distrus – un soi de planeta post – Blade Runner si nu doar din pricina reclamelor la emigratia inter-planetara care trimit direct la clasicul lui Ridley Scott. Si isi petrece timpul compactand mizeria lasata in urma de generatiile demult duse de oameni – care apar mult mai tarziu in aceasta incredibil de proaspata poveste (chiar basm cu morala, i-am putea spune) ce are tupeul sa te tina aproape jumatate de ora fara urma de dialog, urmarindu-i rutina micutului robotel – si strangand acele obiecte care ii atrag atentia, spre a le depozita cu grija pentru propriul amuzament. Mult mai sofisticat – lucioasa Eve, aparuta de nicaieri in mijlocul pustietatii care e universul lui WALL E, pare initial un soi de cumplit inger exterminator metalic, prajind ori aruncand in aer orice misca brusc ori pare cumva suspect, pana la momentul cand "domnul" isi face curaj sa i se arate si sa o conduca in mica vizuina unde si-a adunat "comorile" – vestigii disparate ale unei civilizatii apuse, de la musical-uri la jucarii de plus, brichete, cutiute s.a. Scena in care, distorsionat de toate filtrele lor, le auzi pentru prima data vocile cand fac cunostinta si tot momentul urmator, cand el, mandru si inspaimantat deopotriva, incearca sa o introduca in lumea lui, sunt, cred, cele mai emotionant-candide momente pe care le-am vazut anul acesta pe ecrane. Au exact acea magie aparent simplissima a marelui cinema care te poate misca pana la lacrimi si pune pe ganduri simultan. Si e meritul lui Andrew Stanton (Finding Nemo, scenarist la cele 2 Toy Story-uri si Monsters, Inc., producator executiv la Ratatouille) si al restului gastii Pixar ca au reusit sa creeze asta intr-un film aparent destinat copiilor. Aparent, sa ne intelegem, caci e mai multa maturitate, sensibilitate si o aglomeratie mai mare de idei in WALL E decat in mai tot restul productiei hollywoodiene a anului. Si asta fara a uita vreo clipa functia fundamentala a cinematografului popular dintotdeauna – divertismentul. Caci e suficient sa privesti, prin ochii proaspeti si inocenti ai lui WALL E, atat Pamantul vraiste cat si, o data ce o urmeaza pe Eve in spatiu, imensele intinderi cosmice si halul in care au ajuns oamenii, ca sa nu te poti opri din tresaritul uimit si debordand de incantare pe care numai filmele bune ti le pot da. si, orice ai alege sa iei din fabula trist-sententioasa despre drumul pe care a luat-o umanitatea care se ascunde in spatele povestii, ramane sarmul pur si totodata sofisticat al unei desfasurari imaginative tot mai rare pe marile (si micile) ecrane de azi… Ceea ce ar trebui sa va scoata grabnic din placiditatea post-varateca si sa va duca drept la cinema.
WALL E (WALL E)
Productia: SUA, 2008
Regia: Andrew Stanton
In distributie: Ben Burtt, Elisa Knight, Jeff Garlin, Fred Willard
Distribuit de Prooptiki Romania
