Cel mai asteptat concert al toamnei a sfarsit in apoteoza unui bis de mai mult de o jumatate de ora.
Capacitatea de 10.000 de locuri a Stadionului "Arcul de Triumf" s-a dovedit nesatisfacatoare pentru fanii artistului canadian, iar biletele s-au epuizat cu doua saptamani inainte de concert, ceea ce a facut ca pretul acestora, la negru, sa se tripleze – oferta pentru un bilet pe gazon de 79 de lei a ajuns sa coste 250 lei "la prima strigare" si 150 lei dupa negociere. Scena a fost amenajata sobru, cu draperii care unduiau in spate si lumini discrete care isi schimbau culoarea in functie de atmosfera piesei. Concertul a inceput neasteptat de repede, la 19.10, luand prin surprindere publicul si, presupun, organizarea. Pe durata primelor 3-4 piese publicul a continuat sa se stranga pe stadion.
Leonard Cohen a aparut imbracat intr-un costum retro, la doua randuri de nasturi, si cu o palarie cu boruri scurte. Intreaga orchestra era imbracata similar, costum negru cu vesta, palarie sau basca muncitoreasca – o vestimentatie inadins saracacioasa, sugerand o trupa interbelica evreiasca de cantareti, in perfecta consonanta cu armoniile melancolice ale lui Cohen. Intampinat de un ropot de aplauze, artistul a raspuns simplu, scotandu-si palaria: "Multumesc mult". De altfel, dupa fiecare ropot de aplauze, artistul si-a scos palaria si a multumit, iar pe "Everybody Knows" a adaugat: "E o mare onoare sa cant pentru voi in seara asta". Artistul a parut mai degraba timid si defensiv decat macho si sigur pe el, jucand tot timpul modestia si zambind melancolic. Mai degraba decat spectaculos, show-ul a fost de atmosfera, invitand la apropiere, iar publicul a reactionat neasteptat de adecvat. Aplauzele si efuziunile nu au devenit isterice, ci au ramas la un nivel decent, in acord cu muzica atat de personala a artistului.
"Cald" e cel mai bun cuvant pentru a denumi genul de comunicare ce s-a stabilit intre artist si public. Publicul nu a respectat insa dorinta lui Cohen de a nu se fuma. La inceput, au facut-o oamenii din spate; spre sfarsitul concertului, am vazut cativa indrazneti care si-au aprins tigara chiar in fata scenei, ignorand atentionarile repetate ale organizatorilor. Dupa "Everybody knows" a urmat "In my Secret Life" (succesul de pe ultimul album al lui Cohen, "Ten new songs") si "Who by Fire", poate cea mai misterioasa piesa a artistului. Versiunea de concert a acestei melodii din 1974 a fost imbunatatita cu un intro orchestral si cu o improvizatie de orga. Cum in fata scenei se aflau locurile VIP, cu scaune si spatii de acces largi intre ele, iar in spate erau locurile ieftine de pe gazon, publicul de aici s-a strecurat in spatiile VIP, astfel incat culoarele dintre scaune si spatiul din fata scenei au inceput, pe nesimtite, sa se umple de fete tineresti. "Prea multe locuri Premium si VIP", s-a plans Andrei, unul din cei care au reusit sa se strecoare in fata, "iar stadionul e prea mic".
Prima parte a concertului a luat sfarsit cu "Anthem", una dintre putinele piese cu mesaj politic ale lui Cohen, un artist preocupat mai mult de probleme personale si conturarea unui spatiu privat. Pe aceasta piesa a vorbit mai mult, parafrazandu-si versurile din propria piesa, "Ring the bells that still can ring"/"Loviti clopotele care mai pot inca suna", si plangandu-se de "aceasta dezordine adanca si haos in care traim", pentru ca la sfarsit sa multumeasca orchestrei sale. Partea a doua a concertului a inceput cu un "La multi ani!", pe care publicului i l-a cantat lui Cohen care, pe 21 septembrie, in ziua concertului, a implinit 74 de ani. Vizibil emotionat, artistul a multumit din nou publicului ("Multumesc prieteni. E ceva ce nu voi uita") si a inceput sa cante "Tower of Song". A urmat "Suzanne", "The Gypsy’s Wife, "Boogie Street", "Hallelujah" si "Democracy", a doua piesa cantata de pe "The Future", singurul album "politic" al lui Cohen.
Dupa tonurile de revolta si sarcasm din "Democracy", a urmat melancolia pura din "I’m Your Man" si "Take This Waltz". Pe aceasta piesa, care a incheiat concertul, a inceput sa ploua, dar nimeni nu a plecat acasa. Bisul a durat mai bine de o jumatate de ora, Cohen cantand, printre altele, "So Long, Marianne", "First We Take Manhattan", "Sisters of Mercy". A mai cantat, desi nu era prevazut in programul bisurilor, "Famous Blue Raincoat", la cererea publicului.
La randul sau, publicul i-a mai cantat un "La multi ani!". "Prieteni, nu stati in ploaie, o sa raciti", au fost ultimele cuvinte ale artistului inainte de a parasi scena.
De la stadion, artistul a plecat la hotel, unde a luat parte la un cocktail de o ora, impreuna cu organizatorii si staff-ul sau – a fost singura data cand artistul a iesit in public. Pe toata perioada sederii in Romania, artistul a evitat sa iasa in afara spatiului social protector asigurat de staff-ul sau, izolandu-se in hotel sau repetand cu formatia sa; in ziua concertului a repetat de la ora 15.00 pana aproape de inceperea concertului. Din Romania, artistul a plecat la Viena.
