Ca, in coordonatele in care se deruleaza in Romania, creditul nu duce la dezvoltare este un fapt care n-ar putea fi obiect de controversa. Pentru ca, prin insasi structura sa actuala, creditul nu poate conduce la dezvoltare.
Componenta care cu osebire promoveaza dezvoltarea – respectiv creditele acordate companiilor pentru investitii in extinderi si modernizari – este slab reprezentata in total. Abia depaseste de putin componenta creditelor acordate populatiei. si se afla in echivalent PIB la cota aproape cea mai scazuta din tarile emergente europene, nemaivorbind de cotele din tarile vestice. si nu s-ar putea sa fie trecut cu vederea faptul ca grosul asa-zisului credit "corporate" nu este nicidecum indreptat spre companii din economia reala, din productie, ci spre companii din comert si imobiliar, precum si spre institutii ale administratiei publice. Industria constituie o destinatie modesta, iar agricultura, practic, lipseste. O asemenea structura poate fi – si chiar este – profitabila pentru banci, dar nu duce la dezvoltare pe termen lung, pentru ca nu vizeaza productia si exportul.
Inca si mai important din punctul de vedere discutat aici este insa faptul ca, structural, creditul din Romania este, practic, dominat de creditul de consum. Acesta depaseste 15% echivalent PIB, aproape cea mai inalta cota din tarile emergente europene si dubla fata de media pe ansamblul Uniunii Europene. In totalul creditului catre populatie, creditul de consum reprezinta aproape 80%.
Prin sine, creditul de consum nu poate promova dezvoltarea decat eventual in conditii absolut speciale, respectiv daca exista un eventual excedent de productie care nu beneficiaza de desfacere si o stimulare prin credit a cererii agregate din economie ar incuraja consumul ca acesta sa absoarba oferta. Nu este catusi de putin cazul romanesc. Dimpotriva, in Romania productia se afla undeva departe, departe de consum. si cresterea consumului prin creditare nu face decat sa mareasca prapastia dintre consum si productie. si, evident, neexistand acoperirea productiei, cererea alimentata de cresterea creditarii este asigurata din import.
In mod total nefericit, cresterea creditului de consum in Romania duce la adancirea dezechilibrelor dintre consum si productie si la cresterea instabilizatoare a deficitului extern. In ambele cazuri nu poate fi vorba de dezvoltare, ci de o dezarticulare a economiei.
Ca nu poate fi vorba de dezvoltare in conditiile predominantei creditului de consum se evidentiaza prin insusi faptul ca acest tip de credit duce pe termen lung la saracirea, si nu la prosperitatea populatiei sau, mai precis spus, la saracirea populatiei dupa o efemera prosperitate. Simplu: pentru ca in timp ce creditele pentru locuinte (imobiliare sau ipotecare) creeaza indatorare pentru un bun a carui valoare se pastreaza sau chiar creste pe timpul rambursarii, creditul de consum genereaza indatorare pe bunuri a caror valoare scade, uneori vertigions, inca din prima luna a rambursarii. Pretul automobilelor se injumatateste, practic, dupa un an, cand mai exista cativa ani buni inca pana la achitarea creditului cu ajutorul caruia a fost dobandit automobilul.
Ce sa mai vorbim de electrocasnice, de articolele sanitare sau de aparatura electronica, toate acestea, odata cumparate, nemaireprezentand nimic in cazul unei eventuale incercari de valorificare ulterioara! In zona de vest a Uniunii Europene, creditul de consum are pozitii marginale in creditele contractate de populatie, grosul reprezentandu-l creditele ipotecare, iar creditul in ansamblu este dominat de imprumuturile pentru companii, existand deci un echilibru organic care, si in situatia slabirii potentialului de crestere a creditarii, mentine ansamblul solid si stabil.
Creditul din Romania este, de fapt, o bomba. Dificultati de rambursare – vai, atat de probabile! – in veriga cea mai slaba, pe care o reprezinta chiar populatia, vor avea efecte dramatice generale. si nu pentru ca ar exista neaparat mai multi rau-platnici, ci pentru ca sistemul insusi este destabilizant constituit. Consumul creat de credit nu are contrapondere in productie, importul prin care se satisface consumul nu are acoperire in exporturi, iar cei ce ajung cei mai indatorati nu vor avea de oferit sistemului altceva decat propria lor saracie.
