Nu este nici o legatura directa intre Dinel Staicu, Catalin Chelu si ABN Amro, grup financiar olandez cu acoperire globala.
Dinel Staicu e un controversat afacerist care s-a asezat la conducerea unuia dintre marile grupuri financiare ale Romaniei, SIF Oltenia. Catalin Chelu este un investitor rebel care a ajuns in fotoliul de sef al SIF Moldova, o alta companie de investitii financiare. Nici unul dintre ei, probabil, nu ar fi avut sanse de a promova la carma unei corporatii financiare internationale de calibrul ABN Amro, insa, in peisajul economiei romanesti, cele doua SIF-uri controleaza, impreuna cu alte trei companii similare, mai mult de un sfert din economia romaneasca.
Au venituri enorme doar din dividendele varsate de bancile comerciale mari unde au primit detineri la care nu au renuntat. In rest, afacerile lor sunt relativ discrete, iar raportarile financiare sunt succinte. Imposibilitatea de a afla cum gestioneaza SIF-urile portofoliile lor de actiuni risipite la sute de companii l-au ambitionat, de altfel, pe Catalin Chelu sa porneasca batalia pentru un loc in conducerea acestora si sa devina astfel din actionar sef.
Recent, cei doi oameni de afaceri s-au certat in public. Miza este imensa, deoarece batalia se duce pe teritoriul SIF Oltenia. Chelu scutura podeaua sub fotoliul lui Dinel Staicu. Nu comentez aici cine are dreptate, deoarece ambii sefi ai SIF-urilor au interesele lor. In razboiul celor doi sefi de SIF-uri a aparut insa o idee halucinanta, si anume aceea ca micul investitor trebuie sa stea deoparte, ca n-are, in esenta, nici un drept de a sanctiona modul in care este condusa o asemenea companie, listata de altfel la Bursa de Valori din Bucuresti. Aici intervine povestea despre colosul financiar olandez, care s-a dizolvat in cateva luni in mainile hraparete ale lui Sir Fred Goodwin, seful lui Royal Bank of Scotland.
Nimic n-ar fi clintit insa ABN Amro, al 13-lea grup financiar din lume, la data preluarii. Ea a fost atacata insa de un actionar mic, fondul de risc american TCI (The Children Investment Fund), care detinea un pachet de 1% din ABN Amro. In februarie 2007, TCI a cerut socoteala conducerii ABN pentru ceea ce considera ca a fost un dividend prea mic si ii cerea sa divizeze banca, de dragul unui castig mai consistent pentru actionari. Cateva luni mai tarziu, puternicul sef al ABN Amro, Rijkman Groenink, contestat de TCI, depunea armele si Sir Goodwin inghitea banca, nu inainte ca aceasta sa fie vanduta pe bucati. Nu era prima isprava de acest fel a micului "investitor" TCI, care gestioneaza banii unei fundatii britanice.
Exemplul executiei ABN Amro de catre un investitor cu 1% din voturi le demonstreaza celor din conducerea SIF-urilor si, mai ales, arbitrilor pietei, membrii Comisiei Valorilor Mobiliare, ca actionarii minoritari au, pe o piata financiara corect reglementata, exact aceleasi drepturi ca si cei cu pachete de control.
Nu e nimic rau in a cere socoteala unor moguli, dimpotriva, deoarece apare primejdia ca acestia sa-si urmareasca niste interese personale in dezavantajul corporatiei financiare, dar in folosul firmelor proprii.
Scandalul nu poate fi arbitrat decat de CNVM, care nu a avut insa vreodata o mana ferma de reglementare si control. Ma intreb ce s-ar intampla daca Fondul Proprietatea ar ajunge pe mana sau la mana unui sef controversat.
