Atat timp cat pretul titeiului pe plan mondial s-a mentinut la niveluri rezonabile, marea tragedie – sau mai degraba zis tragicomedie – a concesionarii de catre Romania a exploatarii rezervelor sale de petrol (atatea cate sunt acestea) s-a putut pastra intr-un con de umbra. Cand insa pretul titeiului a explodat, nimic nu a mai putut fi tinut sub val. si, in timp ce, din cauza acestui pret, rezervele de titei au capatat fabulos in valoare – afacerea de exploatare sporind fulminant si, ca atare, si profiturile OMV (compania care a concesionat resursele) –, a aparut mereu mai ridicola suma pe care o incaseaza statul roman (proprietarul resurselor), pentru cedarea exploatarii lor. Una peste alta, incasari de milioane la afaceri de miliarde si resurse valorand zeci de miliarde! si, fara sa se vrea, au fost scoase din nou la suprafata conditiile grotesti in care statul roman si-a cedat exploatarea resurselor.
Resurse – multe, putine – care au fost evaluate la 22 de dolari barilul, fara a se fi stabilit o legatura directa in timp cu o eventuala schimbare (pe deplin posibila) a conditiilor pe plan international! si fara a mai vorbi de faptul ca – intr-un mod complet aiuritor – se concesionase exploatarea unor resurse a caror exploatare era deja pe rol, lucru nemaivazut si nemaiauzit, intrucat se concesioneaza doar prospectarea de zacaminte si, in continuare, valorificarea in caz de descoperiri de resurse. si, ca ridicolul sa fie total, operatiunea s-a facut in numele "privatizarii" unei societati petroliere nationale, cand de fapt cumparatorul (compania austriaca OMV) era o clasica companie de stat. Totul a purtat amprenta unor conditii impuse unei tari de tip bananier, si nu a unei afaceri intre tari europene, de principiu membre ale aceluiasi club!
Din contractul de concesiune – care continua sa ramana secret (si nici nu-i de mirare!) – s-a scurs informatia ca noul stapan al bananelor a avut grija prin contract sa bata in cuie pentru 10 ani modalitatea de calcul a redeventei primite de statul roman proprietar in schimbul concesionarii exploatarii resurselor! Asta asa, ca nu cumva sa indrazneasca tara bananiera sa scoata capul!
S-ar parea insa ca, din cauza, probabil, a aplicarii in contract a unor uzante internationale imposibil de evitat, noul stapan al bananelor a ramas descoperit fata de o anumita eventualitate. Se pare ca totusi statul roman proprietar are dreptul sa ceara schimbari ale redeventei daca situatii de forta majora pot reclama asa ceva! Scumpirea resurselor de la 22 de dolari barilul la 130 dolari barilul ar putea oferi suficiente argumente. Desigur, daca tara bananiera ar cuteza!
OMV ar trebui sa stea insa linistita! Are de-a face, in cazul Romaniei, nu numai cu o tara bananiera, ci, mult mai rau, cu o tara care se simte si se comporta fata de stapani ca o tara bananiera!
Ca statul roman ar mai avea oarescare drepturi de a mari redeventa, tinand seama de fulminanta crestere a pretului titeiului pe plan mondial, o dovedeste faptul ca OMV a trecut rapid la santaj. Sa ramai crucit si nu alta! OMV anunta ca o marire a redeventei ar grabi epuizarea resurselor! Pai, exista vreo legatura intre marirea redeventei si epuizarea resurselor? Numai una singura ar putea fi: intensificarea ritmului exploatarii. Cu alte cuvinte, stapanul ne spune ca, daca indraznim cumva sa cerem o redeventa mai mare, el va spori de o asemenea maniera exploatarea, incat, dupa propriile-i exprimari, rezervele de titei din Romania (caci, ale Romaniei nu mai pot fi numite!) ar mai dura doar jumatate din perioada estimata la ritmurile actuale de exploatare!
Macar si numai acest santaj ar trebui sa determine autoritatile romane sa impuna o noua redeventa. si daca noii stapani ai Romaniei se decid sa ne biciuiasca si sa ne omoare, macar sa murim demni!
