Un barbat care si-a omorat rivalul a cerut reducerea pedepsei, dar magistraatii i-au mai "oferit" doi ani de inchisoare.
Cornelia Floristeanu, in varsta de 39 de ani, din localitatea constanteana Vlahi, a recunoscut in fata anchetatorilor ca obisnuia sa primeasca in casa mai multi barbati atunci cand sotul ei pleca din localitate. Femeia avea si o relatie extraconjugala stabila cu Tudorel Neagu de peste sapte ani. Insa, din cand in cand, Cornelia il insela chiar si pe amant. Asa s-a intamplat si in toamna anului trecut, cand sotul femeii a plecat din localitate si amantul a trecut sa isi vada iubita. Ghinionul lui Neagu a fost sa il gaseasca in casa Corneliei Floristeanu pe un alt satean, Marian Petre. Orbit de gelozie, barbatul a spart usa pentru a intra peste cei doi.
In urma loviturilor primite in zona capului, Neagu a murit, iar procurorii spun ca suspectul a facut ceva mai mult decat sa se apere, de vreme ce, din cauza loviturilor primite, capul victimei a fost realmente ingropat in pamant cu fata in jos. Trezit de vacarmul din curtea Corneliei Floristeanu, un vecin al acesteia a pus mana pe telefon si a apelat Serviciul de Urgenta 112, solicitand interventia unui echipaj de politie, care, la sosire, l-a retinut pe agresor. Potrivit anchetatorilor, Cornelia Floristeanu este casatorita de 18 ani, insa femeia le-a spus oamenilor legii ca sotul sau stia de relatiile sale extraconjugale, iar din luna aprilie a acestui an, din cauza infidelitatii femeii, sotii Floristeanu au incetat sa-si mai vorbeasca.
Suspectul a continuat sa sustina ca s-a aparat si in fata instantei de judecata, insa procurorii au un martor care a vazut scena mortii lui Tudorel Neagu si care le-a spus anchetatorilor ca Marian Petre si-a impins adversarul la pamant, dupa care s-a "inarmat" cu o poarta metalica smulsa de pe prispa casei amantei sale si si-a lovit adversarul de 5-6 ori. Tribunalul Constanta l-a condamnat la 8 ani de inchisoare si l-a obligat la plata a 10.000 lei, dar barbatul a atacat decizia. Totusi, Curtea de Apel Constanta a decis majorarea pedepsei la 10 ani.