Recent, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a dat curs indignarii sale fata de criticile severe aduse de UE Legislativului romanesc, afisan-du-se in calitate de protector al onoarei acestuia. Din declaratia sa a reiesit ca Vacaroiu nu poate pricepe nici in ruptul capului motivele pentru care raportul din iulie al Comisiei Europene a considerat necesar sa infiereze lipsa oricarei vointe politice a parlamentarilor in ceea ce priveste trimiterea in justitie a unor fosti ministri si actuali colegi parlamentari. Incercand sa arunce niscaiva praf in ochii credulilor, Vacaroiu a spus ca in decursul actualului sau mandat nu a existat nici o interventie a Legislativului in actul de justitie. Fireste, am putea adauga, nici nu a fost nevoie de vreuna, dat fiind ca demnitarii din majoritatea factiunilor parlamentare erau oricum determinati sa faca uz de toata puterea lor pentru a-l mentine pe Adrian Nastase intangibil in fata procurorilor. In plus, Constitutia tarii fusese deja rescrisa pe genunchi, permitand transformarea celor doua Camere intr-o veritabila Curte Suprema de Justitie in chestiuni de o importanta cruciala. Parlamentul Romaniei, in cadrul caruia numarul juristilor pare a-l depasi net pe cel al tehnocratilor, nu s-a grabit defel sa treaca legi dedicate modernizarii tarii, limitandu-se la repetate demonstratii despre presupusa sa sagacitate in materie de justitie, chipurile mai ceva ca acuitatea si competenta Curtii Constitutionale, compusa preponderent din personaje numite pe criterii politice.
Iesirea la rampa a lui Vacaroiu a evidentiat perfect imuabilitatea politica definitorie pentru destinul Romaniei din ultimii 18 ani. In calitate de presedinte al Camerei Superioare, a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a transforma Parlamentul intr-un veritabil templu masonic, dedicat constantei proteguiri a celor privilegiati pe nedrept. Legi menite a repune tara pe picioare, dezbateri pe tema unor chestiuni internationale majore care privesc, vrand-nevrand, si Romania au fost fie ignorate complet, fie amanate pana la Sfantu’ Asteapta la cel mai semn ca ar exista vreo amenintare la adresa traiului paradisiac dus de Vacaroiu & Co.
Robert Schwartz, seful sectiei romane a postului de radio Deutsche Welle, a definit cum nu se poate mai bine actuala stare de fapt, enuntand ca in Parlamentul Romaniei domneste "suveranitatea coruptiei nationale". De la Academia Romana si pana la agentiile de privatizare ale statului, imperativul a fost mereu cel de infiintare a varii institutii aparent consacrate diseminarii libertatii in tara, dar care in fapt vegheau strict asupra mentinerii acelorasi privilegii meschine. Astfel s-a reusit, pana la urma, demoralizarea populatiei, devenita in buna parte cinica in privinta unui destin eventual mai democratic al tarii. In loc sa fi reprezentat interesele cetatenilor per ansamblu, alesii neamului s-au multumit sa le apere cu inversunare doar pe cele ale unui segment extrem de redus al populatiei, capatuit peste noapte cu bunurile statului in perioada anilor ’90, cand Iliescu a scos tara la mezat. Clipa de geniu a tuturor celor prinsi in giganticul joc al disimularii a fost, indubitabil, cea in care s-a batut palma pentru ridicarea escrocheriei la rang de precept transpartinic. In nici o alta tara dedicata experimentului democratic Parlamentul nu a jucat vreodata un rol atat de distructiv. Din punct de vedere institutional, stabilimentele traditionale precum monarhia, armata sau, uneori, chiar Biserica au fost, de regula, cele care au mai franat procesul democratic in decursul istoriei. In rest, acest rol a revenit fie unor influente cercuri economice, fie unor clase sociale disruptive.
Faptul ca este vorba de un Parlament national – recte nici de vreun legislativ local preocupat de destinul provinciei sale prafuite, nici de vreun grup sinistru de afaceristi – ramane aspectul de departe cel mai jenant pentru UE, deoarece probeaza intreaga dimensiune a esecului ei cu privire la Romania si sansele introducerii unor standarde normale de guvernare. Grav este, de-acum, ca aceasta Romanie haotica face parte din UE de peste un an, riscand sa polueze si alte state membre cu care intra, inevitabil, in contact. Sfidarea Bruxelles-ului de catre presedintele Senatului a indicat nu doar UE, ci lumii intregi ca Romania dispune, din nefericire, de un rogue parliament, de un parlament paria – carenta ce poate lesne constitui un prim pas facut in directia transformarii tarii intr-un rogue state.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
