Maya se mutase în noua clasă de câteva săptămâni, iar învățătoarea o suspecta de ADHD. Era în permanență agitată, nu se putea concentra, venea cu temele nefăcute, iar notele erau sub medie. Comportamentul ei se încadra perfect în puținele noțiuni pe care le știa învățătoarea despre această tulburare, așa că începuse să o trateze pe Maya diferit.
În plus, luase hotărârea ca la următoarea ședință să le spună părinților fetiței că aceasta are ADHD și să le recomande să o ducă la un psihiatru, eventual să-i dea medicație, pentru că altfel ea nu reușea să o integreze în clasă.
Dar părinții fetiței știau că nu era vorba de vreo tulburare emoțională. Maya suferea pentru că ei se separaseră și erau acum în proces de divorț. Au ales totuși să nu spună nimic, pentru că gândeau că dacă se află fetița lor va fi tratată diferit.
Aceasta este o povestire fictivă, însă, din păcate, situații similare sunt des întâlnite în școli. Mă refer atât la partea legată de lipsa de pregătire a profesorilor necesară în interacțiunile cu copiii și părinții, cât și la efectele pe care divorțul părinților le are asupra comportamentului copilului și a performanțelor sale școlare, precum și la modul în care părinții omit să informeze școala despre anumite aspecte familiale importante.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2016 numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești a fost de aproape 30.500, cu mai mult de 17.000 de minori implicați. Este o statistică îngrijorătoare și de aceea este cu atât mai important ca școlile să sprijine și să ajute copiii care trec printr-o separare sau prin divorțul părinților.
Există o multitudine de factori care influențează modul în care un divorț este perceput de către copil. Cu cât perioada care precede acest pas este mai tensionată, cu atât efectele asupra minorului sunt mai intense și mai vizibile. Schimbările pe care un astfel de moment le aduce în ceea ce privește domiciliul, custodia și drepturile de vizitare sunt alte elemente care au impact asupra comportamentelor manifestate de către copil. De asemenea, vârsta minorului în momentul separării, personalitatea acestuia și relația pe care o are cu părinții sunt alte aspecte care trebuie luate în considerare atunci când vorbim despre modul în care un divorț afectează un copil. Există însă și un grad de universalitate și anumite aspecte comune, ușor de identificat de către un cadru didactic cu un minimum de pregătire, cum ar fi rușinea, retragerea, anxietatea etc.
Școala, oază de liniște pentru copil
În mijlocul unei astfel de perioade turbulente, școala poate deveni o adevărată resursă, iar profesorii pot avea o contribuție majoră în a reduce impactul negativ al divorțului.
Indiferent de cât de amiabil și lin se desfășoară procesul de separare a părinților, copilul se va simți, invariabil, „pus la mijloc”. Școala însă îi oferă un mediu în care această divizare dispare, devenind astfel o oază de liniște pentru copil.
Un alt beneficiu important pe care-l aduce școala în aceste momente îl reprezintă structura stabilă și gradul ridicat de predictibilitate pe care le oferă. În astfel de perioade, în care aproape totul se schimbă în viața copilului și acesta este nevoit să se adapteze la o nouă rutină, o nouă casă, noi persoane, lipsa unui părinte etc., această structură îi aduce de multe ori stabilitatea care îi lipsește acasă. Astfel, devine foarte important ca, indiferent de aranjamentele legate de custodie și/sau domiciliu, să i se asigure copilului continuitatea în ceea ce privește școala pe care o urmează.
Este o perioadă provocatoare și pentru profesori, deoarece aceștia trebuie să fie mai mult decât de obicei deschiși, dispuși să asculte și să observe, să-i acorde atenție copilului, ceea ce poate fi foarte dificil în contextul în care sunt 30 de copii în clasă. Copilul însă simte în această perioadă mai mult decât oricând nevoia de a se asigura că relația cu ceilalți adulți importanți din viața lui este intactă și sigură – și de aceea este necesar ca profesorul să-i ofere această siguranță.
În ceea ce privește comunicarea, principalele obiective ale unui profesor în relația cu un copil afectat de divorț sunt acelea de a-l asigura într-un mod plin de compasiune și empatie că este în continuare acceptat și înțeles, precum și de a-l încuraja să comunice, la rândul lui, și să-și exprime îngrijorările.
Comunicarea cu părinții este vitală în astfel de momente. Este recomandat ca profesorul să stabilească clar încă de la început detaliile legate de comunicarea școală-părinte și să se asigure că, în afara cazurilor în care hotărârea de divorț sau un alt document oficial stipulează clar interdicția, ambii părinți sunt informați de către școală referitor la responsabilitățile lor. Binele și siguranța copilului sunt primordiale, iar profesorul trebuie să încurajeze părinții să colaboreze. Este de la sine înțeles că și pentru a realiza aceste lucruri un profesor are nevoie de anumite abilități de comunicare și relaționare.
Sprijin implicit, prin activități
Un alt mod în care un cadru didactic îl poate ajuta pe copil este acela de a-i oferi oportunități de a exercita un grad ridicat de control personal, având în vedere că acasă el simte că pierde absolut orice control. Profesorul poate să-l implice mai mult în activități de leadership, îi poate permite să aibă un cuvânt de spus în repartizarea locurilor în bancă, a activităților desfășurate sau chiar a temelor. Aceste lucruri trebuie însă făcute cu o foarte mare grijă, pentru a nu da impresia unui tratament preferențial și a accentua în acest fel sentimentul de „diferit” pe care îl are un copil în aceste momente.
De asemenea, este important ca profesorul să tolereze un anumit grad de variație a performanțelor școlare, cauzate de faptul că unui copil care trece prin aceste experiențe îi este mai greu să se concentreze, este preocupat și anxios, sau pur și simplu nu reușește să se organizeze logistic în două case. Astfel de variații, de cele mai multe ori în direcția scăderii performanțelor, nu sunt de ignorat, însă ele trebuie abordate cu calm și fără criticism. Este bine să fie implicat și copilul în găsirea de soluții pentru a-și îmbunătăți notele, astfel încât acestuia să i se păstreze sau să i se redea încrederea în abilitățile lui.
Implicarea lui în activități psiho-motorii, în discuții cu colegii sau chiar cu consilierul școlar pot fi alte modalități prin care un copil își poate regăsi echilibrul interior și capacitatea de reglare a emoțiilor.
Cazul ipotetic al Mayei reflectă clar ușurința cu care un profesor își poate depăși atribuțiile sau poate acționa într-un mod neadecvat. Este nevoie de foarte mare atenție în abordarea unui copil ai cărui părinți divorțează și de o segregare clară a rolurilor. Profesorul nu trebuie să-și asume rolul de părinte sau de psihoterapeut, să pună diagnostice sau să le ofere părinților sfaturi care ies din sfera lui de pregătire.
În acest context devine și mai accentuată nevoia ca profesorii și învățătorii să dețină un minimum de cunoștințe legate de psihologia dezvoltării copilului, de comunicare, precum și să li se ofere oportunități de dezvoltare personală.
„Un beneficiu important pe care-l aduce școala în aceste momente este reprezentat de structura stabilă și gradul ridicat de predictibilitate pe care le oferă. În astfel de perioade, în care aproape totul se schimbă în viața copilului și acesta este nevoit să se adapteze la o nouă rutină, o nouă casă, noi persoane, lipsa unui părinte etc., această structură îi aduce de multe ori stabilitatea care îi lipsește acasă. Astfel, devine foarte important ca, indiferent de aranjamentele legate de custodie, respectiv domiciliu, să i se asigure copilului continuitatea în ceea ce privește școala pe care o urmează.“
30.500 de divorțuri au fost înregistrate în 2016, cu mai mult de 17.000 de minori implicați, potrivit INS.
CV
Monica Poplacenel este psiholog și psihoterapeut în formare în Psihodramă Clasică Moreniană. A urmat numeroase cursuri în domeniul psihologiei copilului și adultului, comunicării și relaționării și are o experiență profesională vastă. În prezent, Monica dezvoltă și organizează programe de dezvoltare personală pentru copii și adulți, precum și grupuri de sprijin, cum ar fi cel pentru părinții „vitregi” și cel pentru adulții care provin din familii de alcoolici.
Monica este membru fondator al ProActa Edu, proiect care contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor prin sprijinirea educației și a cadrelor didactice. În cadrul asociației derulează împreună cu psihoterapeuta Nicoleta Albert programe educaționale, cum ar fi „Prieten cu școala” – program de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți sau „Părinte și Profesor Azi” – program de formare și dezvoltare personală dedicat cadrelor didactice. Contact: proactaedu@gmail.com
Monica Poplacenel Psiholog ProActa Edu
