» Pentru subventionarea motorinei destinate lucrarilor la culturile agricole guvernantii dau 109,2 milioane lei.
» Doar 16% din suprafata agricola totala este pregatita corespunzator pentru executarea culturilor de toamna.
Executivul a majorat cu 49,2 milioane de lei valoarea sprijinului financiar destinat fermierilor care beneficiaza de subventionarea motorinei folosite la lucrarile pentru infiintarea culturilor de toamna din acest an. Decizia luata de Guvern saptamana trecuta a modificat hotararea 277 din 2008, care prevedea suma de 60 de milioane de lei pentru subventionarea motorinei, marind astfel noul plafon la un maximum de 109,2 milioane de lei, ne-a explicat secretarul de stat la Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu. Subventia pentru infiintarea culturilor de toamna (grau, orz, porumb etc.) este de 1 leu/litru, in limita a 38 de litri/hectar.
Hotararea a fost primita cu bratele deschise de fermieri, insa ajutorul nu este suficient pentru a incepe un nou capitol in agricultura autohtona. "Faptul ca au modificat plafonul subventiei este un lucru imbucurator, dar asta nu rezolva problemele noastre. In primul rand s-a aplicat legea «primul venit-primul servit», astfel ca multi fermieri au ramas fara bani. Daca ar fi dat banii procentual, adica fiecare sa primeasca cate ceva, poate ar fi fost mai bine", ne-a spus Viorel Matei, presedintele Federatiei Nationale a Producatorilor Agricoli din Romania.
Desi anul 2008 a fost un an bun atat din punctul de vedere al recoltei, cat si al subventiilor distribuite catre fermieri, acestia stau mai prost din punctul de vedere al suprafetelor pregatite pentru culturile de toamna. Astfel, daca acum un an 55% din suprafata totala agricola era pregatita, anul acesta cifra nu atinge decat un modest 16%.
Reprezentantii fermierilor sustin ca Romania ar avea nevoie de o lege prin care motorina folosita in agricultura sa coste 0,7-0,8 euro/litru, iar cantitatea supusa ajutorului financiar sa fie de minimum 70-80 litri/hectar. Matei a mai precizat ca ar exista surse de bani "daca autoritatile din domeniu ar desfiinta piata neagra, pe care anual se vand aproape jumatate din cerealele recoltate".
Pentru a face fata tranzitiei economice prin care trece tara noastra, agricultura autohtona are nevoie de un plan cu bataie lunga, nu de "planuri scurte sau artificii", a completat Matei. Aceeasi parere o are si Marcel Cucu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli in Romania (LAPAR), care crede ca "nu avem nevoie de artificii, ci de planuri sigure si pe termen lung".
O alta mare problema care ii preseaza pe fermieri este cea a ingrasamintelor, al caror pret a crescut cu 200% fata de perioada similara a anului trecut. "Daca in 2007 cumparam o tona de ingrasaminte complexe cu 12 milioane de lei vechi, anul acesta costa intre 35 si 42 de milioane. Daca stam sa calculam aportul pe care l-a adus agricultura la PIB si scumpirile pe care le-au intampinat agricultorii, descoperim niste discrepante destul de mari", a mai spus Matei.