Treceam azi (n.r. – 14 august) in revista semnificatia atingerii unor praguri majore negative in evolutia pietelor de capital internationale din ultimele luni care, anticipate la timp, ne puteau indica o tendinta puternic negativa a burselor.
In acest an, primul prag analitic mai important care a fost strapuns a fost nivelul de 1256,0 puncte la cel mai reprezentativ indice american, S&P500. Atingerea acestui nivel a fost prezentat anterior printre analistii burselor ca unul dintre semnalele care poate marca existenta unei recesiuni economice americane, avand in vedere evolutia anterioara si deci o scadere importanta a indicilor bursieri globali. Intr-adevar, acest nivel a fost mai intai testat pe 10 martie, la 1273.73, anuntand astfel, in avanpremiera, ca economia SUA este amenintata de o recesiune destul de puternica ce poate fi marcata pe un interval destul de lung, prin mai multe tipuri de crize. Nivelul minim al indicelui american din ultimii 3 ani a fost strapuns ulterior pe 7 iulie ajungand la 1252.3, nivel strapuns la randul sau de mai multe ori, minimul anului fiind obtinut pe 15 iulie: 1214.91. De atunci tendinta indicelui este sa se detaseze, nivelul de azi fiind la 1292.93, insa directia acestuia este usor crescatoare. Este adevarat ca foarte putini investitori, inclusiv romani, au tinut cont atunci de aceasta predictie si in prezent acestia se confrunta cu pierderi serioase la nivelul propriilor portofolii deoarece in intervalul 10 martie-15 iulie indicii autohtoni (BET-FI) au scazut cu inca 35% (de la 59.359 la 38.149). Al doilea prag negativ, la fel de serios, care poate indica tendinta puternic descendenta a pietelor de capital, este indicele pretului de vanzare al caselor de pe piata americana, poate piata cel mai greu incercata in acest domeniu. Tot analistii pietei imobiliare americane au estimat ca, in conditiile in care acest indice va scadea dupa 5 luni consecutive cu circa 20%, atunci avem un semnal la fel de puternic de recesiune economica in SUA si deci o puternica evolutie negativa a burselor straine. Conform declaratiilor recente ale lui Greenspan, un minim al pretului de vanzare al caselor va fi in anul 2009 si aceasta declaratie vine sa intareasca spusele de acum circa doua saptamani ale profesorului de economie american Roubini, care a estimat acelasi an pentru atingerea minimului acestui indice, aproximand si o valoare medie de – 35%. Daca analizam nivelul actual al acestui indice vom observa ca fata de un nivel mediu actual de depreciere din SUA de circa. 20%, acesta difera regional, cele mai mari scaderi fiind de 35,6% in California si cele mai mici, de 12,7%, in San Jose. Daca coroboram cele doua semnificatii si pragurile deja depasite cu usoare reveniri din partea indicelui S&P500, dar putin concludente, putem aprecia ca SUA sunt de o buna perioada de timp in recesiune economica reala, iar o tendinta de revenire a burselor puternice nu se anunta curand. Pe acest fundament putem incerca si pe piata de capital autohtona sa predictionam tendinta actuala negativa, in functie de evolutia minima relativa a indicelui reprezentativ BET-FI dintr-o perioada similara, anul 1998 cand indicele a scazut cu circa 65%. Deprecierea acestuia din ultimele 12 luni este de 64,4%. De aceea analistii bursieri romani sunt, majoritatea, derutati de incompatibilitea cresterii economiei romanesti din anul 2008, cu declinul din anul 1998 si din acest motiv nu mai risca sa faca predictii nici pe termen mediu, dar mai ales pe termen scurt. Cine s-ar incumeta mai ales acum sa estimeze un eventual rebound major si consistent? Cei mai indrazneti spun ca se constata o panta mai lina a trendului negativ si atat. In ciuda acestui aspect, voi incerca sa predictionez o posibila evolutie pe termen mediu (minimum 12 luni) a actiunilor emitentului Macofil Tg. Jiu, ai carui actionari fideli au beneficiat astazi de actiunile gratuite emise de emitent. Graficul pe care vom face analiza tehnica este unul zilnic din ultimele 12 luni. Iata si concluziile principale: 1) deprecierea reala a actiunilor MACO dupa data ex. MCS (23 aprilie) a depasit, la 26 mai, cu – 8% ajustarea teoretica a pretului (de la 11,58 la 8,0 lei fata de nivelul de referinta de 49,0 lei); 2) constatam o apreciere ulterioara a pretului actiunii de peste 135% (de la 8,0 lei la 18,9 lei); 3) semnalul actual de scadere oferit de indicatorul MACD este unul clar si destul de puternic mai ales ca si indicatorul CCI (-185) are o cadere libera, fiind sub nivelul de -100 puncte si cu tendinta de a atinge nivelurile minime anterioare (-300 sau -400); 4) tehnica punctului de pivot ne ofera nivelele de suport S1 de la 8,0 lei si S2, mai greu de atins, de la 5,0 lei; 5) pe fondul unor rezultate bune ale emitentului din sem. II, ce pot fi confirmate in timp, putem vedea testate nivelurile de rezistenta R2 de la 17,0 lei si R1 de la 22,2 lei. Acestea vor fi marcate pe grafic de trecerea liniei SMA 10 si SMA 50 peste linia SMA 200. Fiind o actiune de tip contrarian, se poate risca o acumulare in jurul unui pret din zona 8,0 lei (±/- 0,5 lei) si o tinta de profit pe termen mediu de cel putin 100% in conditiile confimarii profiturilor prognozate.