Sfarsitul sau seamana cu cel al martirilor din primele secole crestine
Datorita unor carti si articole scrise chiar de romani, s-a impamantenit zvonul ca noi nu avem vocatia tragicului, ca toate tragediile noastre sfarsesc in comedii, ce mai tura-vura, ca am fi un neam neserios. Insa Constantin Brancoveanu nu e nici macar singurul nostru voievod care a sfarsit-o tragic. Dar ceea ce-l deosebeste cu totul de ceilalti este motivul martiriului sau: refuzul de a trece la o credinta straina tarii sale.
Sfarsitul sau cumplit seamana cu cel al martirilor din primele secole crestine: uciderea prin taierea impreuna cu cei patru fii ai lui si cu credinciosul sau vistiernic Ianache Vacarescu, la 15 august 1714, in piata Ialikiosk "Chioscul Marii", din Constantinopol, dupa mai bine de un sfert de veac de domnie. Cu toate acestea, oficial, Biserica Ortodoxa Romana (BOR) l-a trecut foarte tarziu in randul sfintilor.
In sedinta din 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al BOR a hotarat ca "de acum inainte si pana la sfarsitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brancoveanul, impreuna cu fiii sai Constantin, stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul Ianache sa fie cinstiti cu sfintii in ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe si cantari de lauda in ziua de 16 august, fiind inscrisi in sinaxar, cartile de cult, precum si in calendarul Bisericii noastre". S-a mai decis sa se tipareasca viata si slujba lor, iar chipurile lor sa fie zugravite in icoane si in biserici, alaturi de ale altor sfinti de neam romanesc.
Cumplita osanda la care au fost supusi martirii nostri a avut un ecou international, impresionandu-i chiar si pe necrestini. Moartea lor a fost consemnata in putinele ziare europene care apareau atunci, dar si de rapoarte diplomatice trimise din Constantinopol. Cum era de asteptat, moartea de mucenici a Brancovenilor a avut un larg rasunet in sufletul romanilor, care l-au jelit in cantece si balade populare. Inca din 1730 s-a fixat in scris un cantec popular, care se raspandise mai demult in Moldova, cu titlul "Istoria Maririi Sale Constantin Voda Brancoveanu din Bucuresti". O celebra balada a fost culeasa in veacul al XIX-lea de Vasile Alecsandri, in care se prezenta pe larg martiriul lui "Brancoveanu Constantin / Boier vechi si domn crestin". In balada este invocat motivul principal datorita caruia voievodul starneste mania sultanului – strangerea unei averi impresionante, care ar fi putut afecta relatiile directe cu Inalta Poarta: "De averi ce tot strangea / Sultanul se ingrijea / si de moarte-i hotara, / Caci vizirul il para". Se pare ca adevaratul motiv nu ar fi fost aceste bogatii ale Brancoveanului ci intentia de a obtine independenta Tarii Romanesti. Nu se stinsese dorinta de libertate a neamului! Chiar si baterea unor monede de aur demonstra intentia domnitorului, dupa cum se spune in balada: "Adevar e c-ai chitit / Pan-a nu fi mazilit / Sa desparti a ta domnie / De a noastra-mparatie? / Ca de mult ce esti avut / Bani de aur ai batut, / Far-ati fi de mine teama, / Fara a vrea sa-mi dai seama". Raspunsul voievodului la propunerea sultanului de a-si lepada legea stramoseasca este cat se poate de hotarat si de limpede: "Faca Dumnezeu ce-o vrea! / Iar pe toti de ne-ti taia, / Nu ma las de legea mea!" Suflet fara de teama, dar si cu sfasietoare mila de copiii sai, voievodul ii blesteama de dusmani: "Alelei, talhari pagani, / alei, voi feciori de caini! / Dar-ar Domnul Dumnezeu / Sa fie pe gandul meu: / Sa va stergeti pre pamant / Cum se sterg norii la vant, / Sa n-aveti loc de-ngropat, / Nici copii de sarutat!"
La scurta vreme dupa uciderea celor sase mucenici, mitropolitul Calinic al Heracleei a alcatuit, la 1726, un "Canon al domnului Valahiei Constantin Brancoveanu", din care s-au pastrat doar patru impresionante tropare. Unul dintre ele suna astfel: "S-a aprins astazi pentru iubitorii de praznice un sfesnic cu cinci lumanari ce-i lumineaza pe credinciosi si sarbatoare cu cinci raze de lumina, al lui Brancoveanu cel vestit impreuna cu copiii lui".
O slujba pentru martirii romani a fost alcatuita si in manastirile muntene, circuland in scris. Iata un tropar, glasul 5, din aceasta slujba: "Pe florile Romaniei, cel de taina, pe cei intocmai ca mucenicii cei vechi, pe Sfant Domnitorul Constantin Brancoveanul, impreuna cu fiii sai Constantin cel Viteaz, stefan cel Minunat, cu Radu cel Vrednic de Lauda, cu Matei cel Mic, dar cu mintea ca un barbat desavarsit. Pre Ianache Vacarescu, cel cu suflet ravnitor… Toti noi trebuie sa-i laudam si cu cantari nevinovatia lor sa o fericim, ca se roaga Domnului sa se mantuiasca sufletele noastre".
Iata si un icos: "(…) Bucura-te, domnitorule si mucenice al lui Hristos, cel ce ai domnit peste patimi, Constantine Brancovene! Bucura-te, viteazule intre mucenici, Ianache, vrednicule de lauda! Bucura-te, cel ce cu inima barbateasca ai rusinat pe muftiul cel urat, Constantine Brancovene, fericite! Bucura-te, cel ce ai indraznit a ocari cu cuvinte marete pe sultanul cel pagan, stefane, alesule intre mucenici! Bucura-te, ravnitorule cel adevarat al lui Hristos, Radule, prea intelepte! Bucura-te, mai micule intre frati, dar mai mare intre mucenici, Matei cel minunat! … Bucurati-va toti impreuna si pentru noi faceti rugaciuni, ca sa ne ierte pacatele noastre, sa ne sfarsim in pocainta, ca mantuindu-ne, sa putem canta si noi impreuna cu voi lui Dumnezeu: Aliluia!"
Mare erou a fost voievodul Constantin Brancoveanu! Sa ne gandim ce s-ar fi intamplat daca el si coconii lui ar fi trecut in legea turceasca! Adio, autonomia Tarii Romanesti si a Moldovei, ca sa nu mai spunem de nadejdea independentei noastre! Am fi devenit repede pasalacuri. Am fi avut, poate, si noi aceleasi probleme ca tarile din fosta Iugoslavie, din alte tari balcanice…
Istoria nu-l retine pe Constantin Brancoveanu doar ca martir. Printr-o diplomatie deosebita, domnul a ferit tara de jafuri si pustiiri din partea unor osti straine. In astfel de imprejurari prielnice, cei 26 de ani de domnie reprezinta un rastimp de suprema stralucire culturala si artistica. S-au inaltat atunci palate, manastiri si biserici, s-au deschis scoli de toate gradele, s-au tiparit carti in diferite limbi, au fost sprijiniti si incurajati oamenii de cultura, s-au trimis daruri bogate multor asezaminte bisericesti ortodoxe cazute sub dominatie turceasca, dar mai ales s-a pastrat nealterat spiritul national romanesc si nu a pierit nadejdea in independenta si maretia tarii noastre de mai tarziu.
