Colocviile si seminariile despre "colaborarea" dintre IMM-uri si banci au devenit un fel de pierdere de timp probabil pentru ambele parti. Ele se constituie doar intr-un prilej de false aparitii publice pentru presedinti si secretari de organizatii ale IMM-urilor si eventual pentru oficiali bancari de rangul doi, caci altfel reuniunile nu se soldeaza cu altceva decat cu consemnarea prapastiei dintre IMM-urile si bancile din Romania, deoarece bancile nu sunt ceea ce ar vrea IMM-urile sa fie pentru ele, iar IMM-urile nu sunt (si probabil nici nu pot sa fie) ceea ce ar vrea bancile! Restul inseamna politica, discursuri si multe, multe baliverne.
IMM-urile constituie covarsitoarea majoritate a companiilor inregistrate in Romania, se spune ca ar detine aproape jumatate din afacerile raportate pe ansamblu si, ca lucruri absolut certe, ocupa grosul fortei de munca, in timp ce nu conteaza ca pozitie, influenta si decizie pe pietele pe care actioneaza. Jocurile le fac cei mari, care acum sunt in majoritate straini. Oricum, pe pietele principale, pe pietele cele mai profitabile, dar, prin iradiere si implicatii, si pe celelalte!
IMM-urile ar avea nevoie de finantari pentru idei de afaceri si demarari de afaceri (start-up-uri), de creditari la costuri rezonabile pentru dezvoltari si modernizari, dincolo de faptul ca, sa recunoastem, sunt multi mici antreprenori care nici nu-si pregatesc "bancabil", cum se spune, cererile de finantare sau pur si simplu nu sunt (inca) in stare de asa ceva. Faptul are o anumita importanta, dar nu prea mare, pentru ca nici cerintele rezonabile ale IMM-urilor nu intalnesc oferta bancilor.
Acestea, in goana lor dupa profituri lejere si rapide, vor sa aiba relatii cu companii mari, cu un istoric consistent, care sa foloseasca volume babane de credite, ce indulcesc costurile daramatoare ale imprumuturilor, si care sa aiba personal specializat in "colaborarea" cu bancile. Mai pe scurt, bancile nu vor riscuri mari, care sunt inerente in relatiile cu companiile mici. si nici nu au de ce sa-si asume asemenea riscuri, in masura in care pot finanta, pe de o parte, companiile mari, care sunt, de fapt, subsidiare ale unor societati-mama cu care sunt in relatii propriile banci-mama, si, pe de alta parte, indivizi, pe baza observatiei ca in Romania persoanele fizice parca ar fi mai bun-platnici decat persoanele juridice. Colaborarea cu IMM-urile le aduce, dimpotriva, bancilor batai de cap si castiguri reduse. Ca atare, de ce ar promova-o?
Si atunci nu trebuie cumva sa mire cifrele! Doar 14-15% din IMM-uri apeleaza in Romania la credite bancare si, cu cat sunt mai mici IMM-urile, cu atat recurg mai putin la finantarea bancara (nici 1-2% in cazul microintreprinderilor!). In zona vestica a Uniunii Europene, unde si IMM-urile sunt mai mari si bancile mai putin lacome din cauza concurentei acerbe, situatia este inversa: doar 22% dintre IMM-uri nu apeleaza la finantare bancara! si nu trebuie sa mire nici perspectiva, pe care atat bancherii transanti, cat si IMM-istii realisti o creioneaza fara echivoc: in urmatorii 15 ani cel putin, daca nu ansamblul IMM-urilor, dar oricum microintreprinderile si firmele mici, nu vor fi finantate de banci!
Restul – adica cerinte, programe, strategii – sunt baliverne pe care le vantura diferiti presedinti de organizatii pentru IMM-uri, care au si ei propriile IMM-uri, carora insa, din motive lesne de banuit, bancile le dau credite! Niste faramituri care nu costa bancile mai nimic!
