Expozitia de arta stradala (altfel spus, de graffiti) "Freedom for Lazy People", organizata la New York de filiala de acolo a Institutului Cultural Roman, a starnit o adevarata furtuna in vara caniculara ce parea sa fi toropit Bucurestiul. Totul a pornit de la o serie de articole publicate de revista romaneasca New York Magazin, care interpreteaza intr-un mod discutabil si intr-o romaneasca pe alocuri ciudata (se vorbeste despre "mijloacele mass- media") continutul ideologic ultragiant al exponatelor. Pana aici nimic rau – arta stradala are, prin definitie, o componenta socanta si iconoclasta, iar publicatia respectiva are tot dreptul sa nu-i placa manifestarea. Ce-i drept, presa newyorkeza pare sa fi fost mai putin socata, publicatia NY Art Beat salutand chiar reinflorirea, in estul Europei, a acestei specii artistice, cazuta in orasele nord-americane victima a gentrificarii.
Presa romana a profitat de aparitia semintei de scandal, a cultivat-o cu grija, i-a adaugat ornamente din plastic (politia din metropola ar fi purces la anchetarea cazului), a imbibat-o cu ingrediente agravante (mai vechi crime de lezmajestate la adresa ethosului romanesc ale directorului ICR) si a transformat-o in subiect de prima pagina. Ion Iliescu cere folosirea cu responsabilitate a libertatii de exprimare. A aparut chiar si o petitie online, din partea "Romanilor de Bine din aceasta tara" (evident, anonimi), prin care se cere demiterea urgenta a intregii conduceri a ICR si "aducerea lui Horia-Roman Patapievici in fata justitiei pentru ultraj contra bunelor moravuri, propaganda extremista de dreapta si antisemitism" (motivatia e confuza, bazata mai ales pe delictul de opinie si presupusi colaboratori ai Securitatii). Nici aici nu gasesc nimic anormal – tentatia presei de a face din tantar armasar e bine cunoscuta. Cat despre vocile celor ce-si manifesta dezacordul, ele sunt o legitima expresie a dreptului la opinie.
Ciudata si nelalocul ei mi s-a parut insa reactia presedintelui Senatului, care s-a grabit sa solicite Comisiei de cultura "ca in cadrul acesteia si in limitele regulamentului acestei camere sa fie demarata o ancheta privind activitatea ICR". Nu mi-e clar ce prevederi ale regulametului se refera la calitatea estetica a unor opere de arta. Nici nu mi-e clar cu ce criterii vor opera expertii in arta ai comisiei cu pricina. Am totusi unele banuieli, daca ma gandesc ca presedintele acestei comisii nu este altul decat Adrian Paunescu, mai vechiul aducator de omagii unui cuplu prezidential defunct. De altfel, domnia sa nu are doar banuieli, ci si certitudini referitoare la rezultatul anchetei, de vreme ce afirma deja ca "era cazul ca activitatea ICR sa fie supusa oprobriului public", ca este vorba despre un "sacrilegiu" care ar fi provocat scandaluri internationale (unde?).
In toata povestea asta, in neregula mi se pare amestecul unui for politic (Parlamentul) in arbitrarea unor dispute care n-ar fi trebuit sa fie decat estetice. Nu stiu sa existe arta imorala, in afara celei proaste. Iar ideea ca Senatul ar putea legifera o lista a itemelor interzise a se prezenta in salile de expozitie imi da frisoane.
Cat despre faptul ca expozitia de la ICRNY ar jigni comunitatea romaneasca de acolo, aici avem o alta problema. si anume, transpare conceptia ca misiunile culturale romanesti din strainatate ar trebui sa se rezume la prezentarea unor idilice albume cu eterna si fascinanta Romanie. Cu alte cuvinte, ca ar exista o arta responsabila, diferita de cea iresponsabila, si ca banul public ar trebui utilizat pentru marcarea respectivei distinctii. Ca si cum forta de a exprima uratul, puterea de a trata fara complexe subiectele tabu ar trebui pastrate doar in subsolurile bucurestene. Cei din generatia mea isi amintesc, desigur, consideratiile lui Ceausescu pe marginea unui roman al lui Breban, vinovat de a fi infatisat doar aspectele morbide ale vietii.
Unul din motivele scandalizarii celor de la New York Magazin a fost aparitia in expozitia incriminata, pe crupa unui calut roz, a unei zvastici. Mie unuia, reprezentarea simbolului nazist intr-o opera de arta imi provoaca mult mai putine angoase decat prezenta insidioasa a ideilor cu pricina in reactia de ostracizare a orice nu ne place. Istoria nu prea indepartata abunda in reactii similare la adresa artistilor "decadenti". Aveti vreo indoiala ca Goebbels ar fi inchis pe loc expozitia "Freedom for Lazy People"?
