Cu un scenariu adaptat dupa romanul lui Antonio Pennacchi, "Il Fasciocomunista", si cu un titlu inspirat din piesa lui Rino Gaetano, filmul "Fratele meu este fiu unic" este o drama care imparte viata in stanga si dreapta politica si care, prin intermediul unor personaje absolut cuceritoare, va va purta printr-o nostalgica Italie a anilor ‘62–‘77.
Accio Benassi (Elio Germano) este fratele cel mic si impulsiv al unei familii muncitoresti cu trei copii (doi baieti si o fata), care, prin comportamentul sau irascibil si personalitatea puternica, intra in tot felul de necazuri. De partea cealalta, Manrico Benassi (Riccardo Scamarcio) este fratele bine vazut in comunitate, iubit de fete si mereu in conflict ideologic cu Accio. Cautand un reper ideatic ce-i va marca substantial conceptia despre lume, micutul Accio ajunge sub protectia unui vanzator de fete de masa cu convingeri fasciste, pe nume Mario Nastri (Luca Zingaretti).
Chiar daca mai mereu sunt in pozitii beligerante, cei doi frati raman sub acelasi acoperis, chiar si atunci cand Manrico – muncitor activist la o fabrica din oras – imbratiseaza doctrina comunista, iar Accio devine fascist in asemenea masura incat sta putin pe ganduri inainte de a-i impiedica pe tovarasii fascisti sa-i incendieze masina fratelui sau. In poveste apare si Francesca (Diane Fleri), o fata de care se indragostesc amandoi, insa nici acum lucrurile nu vor duce la o ruptura definitiva. Desi daramator de nostalgic, in purul stil italian, unde familia este indestructibila, filmul lui Daniele Luchetti are o actiune febrila, cu dialoguri rastite si scene memorabile (veti remarca orchestra studenteasca cantand anesteziant versiunea comunista a Odei Bucuriei a lui Beethoven) si cu un personaj (Accio) splendid si foare bine conturat.
