» O expozitie care are loc in aceste zile in Galati aduce, pentru prima data in Romania, un recif de corali realizat in intregime din piese de tip mulaj.
» Modul de prezentare este din ce in ce mai folosit in marile muzee din strainatate, pentru ca astfel nu mai este incurajat traficul cu piese din specii protejate.
Complexul muzeal de stiintele Naturii Galati a gazduit, de curand, vernisajul expozitiei temporare "Calatorie prin mari si oceane", care prezinta publicului biodiversitatea marina din marile si oceanele lumii. Expozitia aduce, pentru prima data in Romania, un recif de corali realizat in intregime din piese de tip mulaj, replici ale celor naturale, reusindu-se astfel sa fie aratate vizitatorilor foarte multe specii care, daca ar fi fost conservate in formol, si-ar fi pierdut insusirile estetice. "Acest mod de prezentare este din ce in ce mai folosit in marile muzee din strainatate, pentru ca astfel nu mai sunt incurajate colectarile din natura si traficul cu piese din specii protejate", a declarat seful sectiei muzeu, Gabriela Patriche.
Expozitia cuprinde peste 160 de specii. Fiecare exemplar atrage privirile trecatorilor prin unicitatea lui. Evenimentului nu-i lipseste partea interactiva, doritorii se pot fotografia alaturi de exponate, pentru ca vizitatorii sa poata pleca acasa cu o amintire. "Ii invitam pe vizitatori intr-o calatorie in care vor putea descoperi grupuri de nevertebrate ce traiesc in mari si oceane, de o mare diversitate de forme, culori si comportamente inedite precum stele si arici de mare, corali, bureti, melci, scoici, caracatite, crabi, homari", a declarat Gabriela Patriche.
» Specii rare
Pe langa cele 360 de piese naturale, apartinand unui numar de 160 de specii, toate naturalizate, se gasesc si aproximativ 100 de mulaje, reprezentand 55 de specii, ceea ce ofera o importanta bogatie stiintifica acestei expozitii. Publicul sosit in numar mare la vernisaj s-a aratat impresionat de modalitatea de organizare a expozitiei.