Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Judetean Hunedoara lucreaza la intocmirea dosarului de declasare a Coloniei Petrosani de pe Lista Monumentelor Istorice.
Directorul Directiei Judetene pentru Cultura Hunedoara, Silvia Beldiman, a declarat ca "propunerea de declasificare a venit din partea specialistilor de la Comisia Zonala de la Timisoara si noi am agreat ideea". Situata in vestul municipiului Petrosani, colonia muncitoreasca a aparut la mijlocul secolului al XIX-lea, o data cu dezvoltarea industriei miniere in zona. O caracteristica a cartierului o reprezentau strazile largi pentru acea vreme si surprinzator de drepte. In trecut, in colonie au fost amenajate linii ferate pe care, cu vagonetii, se aducea direct la casele minerilor ratia de carbuni de care acestia beneficiau atunci de la Societatea Miniera Anonima.
In colonie functionau o baie comunala, precum si un cazinou, care acum adaposteste sediul unei societati comerciale. Batranii isi aduc si acum aminte ca in acel cartier mai functiona un magazin denumit "Consum", de unde gospodinele isi faceau cumparaturile care erau transportate direct la poarta casei cu ajutorul vagonetilor. Colonia a fost inclusa, dupa anul 1990, pe Lista Monumentelor Istorice. Cartierul este clasificat drept "zona pietonala istorica" si, teoretic, acest statut impiedica proprietarii caselor sa modifice fatadele cladirilor fara acceptul Directiei Judeteane pentru Cultura si al ministerului de resort. In realitate insa, multe dintre cladiri sunt in paragina, iar altele, clasificate drept monumente istorice, cum este fosta baie comunala, au disparut intre timp.