Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB) va emite legislatia secundara specifica privind raportarea tranzactiilor din sectorul imobiliar, a declarat vineri presedintele institutiei, Adriana Luminita Popa, citata de Mediafax. Reprezentantii ONPCSB au mentionat ca pe piata imobiliara lipseste nu doar o autoritate de supraveghere, dar si o legislatie privind reglementarea domeniului. "Fara o triere ar fi zeci de mii de societati care s-au gandit la constituire sa treaca in obiectul de activitate si servicii de agentie imobiliara", a precizat presedintele OPNCSB. "Legislatia secundara acopera in proportie de 80% reglementarile directivelor europene, dar pentru acele sectoare unde nu exista autoritati de supraveghere se vor emite norme specifice de raportare. Ma refer, in primul rand, la sectorul imobiliar", a spus Popa.
Asociatiile profesionale ale agentiilor imobiliare sustin aparitia unei legi care sa reglementeze activitatea din domeniu, dar critica proiectul de lege pe care doreste sa il promoveze Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC). O alternativa pentru reglementarea activitatii in domeniul imobiliar ar fi proiectul elaborat la nivel european referitor la standardele activitatii imobiliare, sustin reprezentantii asociatiilor profesionale.
"Noi credem ca ne trebuie o lege care sa reglementeze activitatea de pe piata imobiliara si sa standardizeze serviciile oferite de agentii, dar nu suntem de acord cu ceea ce pregateste ANPC", a declarat Cristian Clenciu, vicepresedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare, la un seminar despre prevenirea si combaterea spalarii banilor. Cei doi reprezentanti ai organizatiilor agentilor imobiliari considera ca este necesar ca societatile care deruleaza activitati de intermediere in domeniu sa se inregistreze si sa functioneze ca agentii imobiliare.
Ei au dat ca exemplu casele de avocatura, care acorda consultanta imobiliara, dar, de fapt, aceste societati ofera chiar aceleasi servicii ca si o agentie imobiliara.
O alta reglementare avuta in vedere de ANPC si contestata de agentiile imobiliare vizeaza modul in care se contabilizeaza si se restituie avansul la tranzactiile imobiliare.
Una dintre propunerile ANPC, discutabila din punctul de vedere al reprezentantilor agentiilor imobiliare, o reprezinta obligativitatea formarii profesionale si de certificare a agentilor imobiliari.