» Arta mestesugareasca autentica a fost eliminata treptat din preajma zonelor turistice ale Romaniei, acolo unde au aparut, in schimb, talciocuri pline cu tot felul de "chinezarii" pe post de obiecte de artizanat.
» In Romania mai sunt cateva sute de mesteri populari. Din cauza taxelor mari pe care trebuie sa le plateasca in pietele turistice, acestia isi vand produsele la ei acasa, in magazine proprii sau la marginea drumului.
» Oferta mesterilor romani este diversificata, de la strachini de lut si sculpturi in lemn pana la broderii, instrumente muzicale, oua incondeiate sau impletituri din fibre vegetale.
Pamantul e sarac pentru agricultura, dar bogat pentru olarit. Aceasta este realitatea din comuna harghiteana Corund, realitate la care taranii au fost nevoiti sa se adapteze inca de acum cateva sute de ani. Comuna are 6.000 de locuitori, din care majoritatea se ocupa cu mestesuguri traditionale. Pe langa olari, mai trebuie pusi la socoteala si cojocarii, cioplitorii in lemn si creatorii de jucarii si avem o imagine de ansamblu a "industriei" din zona. Mesterii din Corund au primit permisiunea autoritatilor, in 1542, de a merge la targurile din Transilvania, fara sa plateasca vreo taxa si fara sa aiba nevoie de autorizatie speciala pentru obiectele comercializate. "Noi am supravietuit indiferent de regimurile politice", ne spune Pal Agoston, cel mai mare mester din comuna si presedintele unei asociatii a mestesugarilor locali.
Promisiuni de la politicieni
Asocierea a fost facuta cu putin timp in urma, iar oamenii vor sa obtina finantari europene cu care sa infiinteze niste ateliere cu scop turistic, unde oaspetii sa lucreze, de exemplu, la roata olarului pentru a vedea "pe viu" cum se face un vas. "Noi am vrut asociatia asta si pentru promovarea autenticului", spune Pal Agoston, suparat ca toate "plasticele" din import au invadat obiectivele turistice ale tarii. "Multi politicieni au venit la noi, ne-au laudat si ne-au promis ca vor sustine arta traditionala, dar n-au facut nimic", zice barbatul.
Comuna olarilor
Fiecare casa din Corund are propriul atelier, unde lucreaza toata familia. Daca ne referim la ceramica, la nivelul intregii comune se realizeaza anual zeci de mii de vase, care sunt vandute la targurile din tara. Copiii stau si ei pe langa parinti si invata meseria. Fiecare membru al familiei are rolul sau bine stabilit. Daca unul face vasul de lut, altul se ocupa de cuptoare, unde se ard ulcioarele, iar mai departe altcineva trebuie sa picteze strachinile. Taranii stau pe marginea drumului, de dimineata pana seara, cu marfa la vanzare. soseaua care vine de la Miercurea Ciuc si duce la Targu Mures trece chiar prin comuna olarilor. Calatorii opresc in fata standurilor care se intind pe mai bine de un kilometru de-a lungul soselei. Cea mai mare sarbatoare a mesterilor e de Rusalii. Toata suflarea din Corund se imbraca atunci in straie de sarbatoare, iar comuna intreaga se transforma intr-un imens targ "inundat" de culori si forme ale produselor la care oamenii acestia muncesc in fiecare zi a vietii lor.
Dinastia Magopat
O adevarata "dinastie" a olaritului poate fi intalnita in comuna Marginea din judetul Suceava. Din ceea ce se stie, familia Magopat se ocupa de acest mestesug de 400 de ani. Din tata-n fiu, meseria a supravietuit mai ales datorita faptului ca aici se fac obiecte necesare gospodariei. E adevarat ca acum cei mai "fideli" clienti sunt turistii, care nu vor decat un suvenir, nu o oala in care sa fiarba ciorba. Dar aceasta schimbare de prioritati a clientilor n-a stirbit din volumul productiei. Se fac zilnic aproximativ 400 de oale, pentru care muncesc cinci olari, toti fiind membri ai familiei, nu numai parinti si copii, ci si unchi si matusi. Vizitatorul e invitat mai intai sa vada atelierele si cuptoarele, iar in final ajunge in magazin, pentru a-si alege produsul dorit. "Pastram modelele mostenite din generatie in generatie. Totul se face manual. La fel se va intampla si in viitor", ne asigura cel mai tanar membru al familiei, Corneliu, proaspat absolvent al unei facultati de relatii economice internationale, care a preferat sa se intoarca la vatra. "E mult mai important pentru mine sa raman aici si sa duc mai departe afacerea", e convins tanarul.
Comenzi din strainatate
Daca pana in 1989 au muncit in sistem cooperatist, olarii din Marginea au pornit apoi propria afacere. "Tata a facut un imprumut, ipotecand casa, pentru a cumpara cladirile unde sunt azi atelierele, magazinul si restul anexelor", povesteste fiul. Pe langa vanzarea "la bucata", mai trebuie puse la socoteala comenzile din tara si din strainatate. Targurile organizate in toata tara sunt, la randul lor, tot atatea sanse pentru un dever bun. Desi lucrurile arata optimist in curtea familiei Magopat, in restul comunei Marginea n-a fost la fel de bine, de-a lungul timpului. Au mai fost in localitatea asta inca 40 de gospodarii de olari, dar firul s-a rupt. Batranii s-au stins, iar copiii lor au ales alte drumuri in viata. A mai ramas un singur loc in care lutul poate sa prinda viata…
Oua incondeiate pentru export
Alta e situatia in comuna Ciocanesti, tot in judetul Suceava. Mesterii se inmultesc, pentru ca aici incondeiatul oualor se dovedeste rentabil. Marfa se duce, in mare parte, la export. Cateva femei mai in varsta, cunoscatoare in domeniu, au luat pe langa ele tinere pe care le-au invatat tainele "impistritului". E o meserie veche de cand lumea pe aceste meleaguri. Am intalnit-o la lucru, in casa ei, pe Elena Craciunescu. Doua maini pot sa picteze cateva mii de oua intr-un an. Nu e deloc putin, avand in vedere ca femeia mai are si alte treburi in gospodarie, ca sa nu mai vorbim de munca la camp. Satele bucovinene sunt tinute "in vizor" de reprezentantii unor firme care cumpara ouale incondeiate. Acestea "ajung pana in America", stie gazda noastra, care e la curent si cu obiceiurile strainilor de a pune "incondeiatele" romanesti in pomul de Craciun, nu numai de a le folosi la impodobirea caselor de Paste, ca sa nu mai vorbim de noua "moda", cea a oualor de strut cu diverse desene. "Daca in urma cu cativa ani erau 20 de femei in comuna care incondeiau, acum sunt de doua ori mai multe", spune Elena. Un ou de strut se vinde cu 120 de lei, pe cand cel de gaina costa 6 lei. Acestea sunt preturile de achizitie de la mesteri. Localnicii spun ca ar vrea sa aiba un sistem propriu de desfacere a produselor, ca sa nu mai profite intermediarii de pe urma muncii lor. Dar acestea sunt mai degraba vise…
Pietele turistice, prea scumpe pentru mesterii populari
Autenticul poate fi gasit, in majoritatea cazurilor, doar in comunele unde locuiesc mestesugarii. E foarte greu pentru un taran sa-si vanda marfa in zonele frecventate de turisti. Taxele practicate in asemenea "piete" de suveniruri ajung pana la 1.600 de lei pentru trei metri patrati de taraba. si asta pentru cel mult o saptamana de vanzare. "Primariile organizeaza licitatii pentru aceste locuri. Cine da mai mult, acela ocupa spatiul. Daca cei care vand tot felul de importuri au mai multi bani, ei au castig de cauza. Un mester, care de cele mai multe ori e pensionar, nu are atatia bani pentru taxe", ne-a spus Mircea Bodea, presedintele Asociatiei Mestesugarilor din Cluj. Pentru artizanii de la sate ramane doar varianta targurilor organizate de muzeele etnografice. "Mai reusim, prin bunavointa anumitor firme, sa ne expunem marfa pe langa marile magazine", completeaza clujeanul, care a incercat sa aiba o colaborare cu agentiile de turism sau cu marile hoteluri din tara. "Toti mi-au zis ca nu-i intereseaza produsele noastre", sustine omul. Asa se face ca din cei 48 de meseriasi, cati au format Asociatia din Cluj, in 2005, doar 16 isi urmeaza si astazi pasiunea.
Decoratiunile interioare pot salva mestesugurile traditionale
In Romania mai sunt acum cateva sute de mesteri autentici, dupa cum ne-a spus Doina Isfanoni, directorul stiintific al Muzeului Satului din Bucuresti. Unele meserii au disparut. Unde mai sunt, de pilda, caldararii de altadata sau cei care faceau balamale ori oamenii care confectionau podoabe pentru carute? Civilizatia a "ingropat" asemenea ocupatii. Specialistul e optimist totusi in ceea ce priveste supravietuirea mestesugurilor care tin de amenajarea interioara a caselor, precum broderia, sculptura in lemn si in os, pictarea icoanelor pe lemn si pe sticla, realizarea mobilierului in miniatura si a instrumentelor muzicale, la care se adauga incondeierea oualor, impletiturile din fibre vegetale, cojocaritul si realizarea mastilor ritualice.
Sprijin de la UE pentru traditia populara
sansa mestesugarilor vine de la Uniunea Europeana, care a dat Romaniei o "tema pentru acasa" in privinta zonelor rurale, ceea ce se traduce printr-o strategie de "dezvoltare durabila" pe care autoritatile de la Bucuresti trebuie sa o puna la punct. Asta inseamna si conservarea traditiilor populare. E nevoie ca mesterii sa aiba asigurata materia prima de calitate, pentru a face produse de certa valoare. La fel de importante vor fi centrele de mestesuguri deschise in zonele care "mustesc" de traditie. Asemenea institutii vor functiona cu sprijinul autoritatilor locale si al unor proiecte europene, astfel incat oamenii cu un real talent sa fie sustinuti, inclusiv in ceea ce priveste desfacerea produselor lor. Turismul ar putea profita din plin de pe urma mestesugarilor, lucru care se intampla deja cu succes in Ungaria si Slovacia. In aceste tari traseele destinate turistilor includ nu doar peisaje si cetati, ci si centre mestesugaresti.
La noi, mai e de asteptat pana cand aceste strategii vor fi puse in practica. Pana atunci, turistul nu are alta posibilitate decat sa cumpere asa-zisele obiecte de artizanat – in fond "chinezarii" de genul zorzoanelor, prosoapelor si jucariilor – care au invadat talciocurile de pe Valea Prahovei, de la Bran sau din statiunile de la Marea Neagra. O alta varianta ar fi ca turistii sa se duca direct in satele din Transilvania, Bucovina si Maramures, acolo unde arta autentica se incapataneaza sa traiasca.
