Acum vine alta veste: CFR calatori ne anunta ca se gandeste si la noi. Prin urmare, cat de curand ne paste o urcare a preturilor cu 7%. Ce usurare!
Inca de la inceputurile existentei sale ca institutie, drumul de fier ne-a creat probleme cu carul. Pana sa vina vorba de trenuri in Principatele Romane, Carol I de Hohenzollern era un print in onestitatea caruia te puteai increde. Presat de protectorul lui, cancelarul de fier Otto von Bismarck, tanarul domnitor a concedat, cum se stie, contractul pentru calea ferata valaho-moldava firmei Stroussberg, ce se bucura de inalta protectie a politicianului prusac. A fost cea mai mare afacere de coruptie din vremurile lungii domnii a lui Carol I. Era chiar sa se sfarseasca prost din punct de vedere politic, asa ca, pana la urma, corectul rege a trebuit sa musamalizeze toata tarasenia cu destule daune de imagine pentru coroana si cu gologani pierduti de catre tara.
Dar acelea erau vremuri romantice, cand o domnie autoritara putea face pe dracu-n patru sa salveze fata unei afaceri necurate si protectia unui cancelar al… drumurilor de fier. Ceea ce nu s-a observat inca este faptul ca, fara a putea preciza daca asemenea inceputuri si-au lasat amprenta neagra asupra vremurilor de azi, treburile merg in continuare prost cu transporturile feroviare de persoane din tara noastra.
Va fi fost sau nu revolutie politica in decembrie 1989 – e mai putin dificil de precizat decat daca schimbarea s-a produs si in domeniul ceferistic. Dupa un deceniu de perindari pe liniile paralele in vagoane neluminate si neincalzite – v-o spune sigur un fost navetist –, singura schimbare notabila in prima parte a anilor ‘90 a fost cea a preturilor. Cand s-au introdus primele intercity-uri, trenuri de mare viteza prin excelenta, treaba s-a facut romaneste. Doar vagoanele aratau altfel, iar opririle se faceau selectiv, nu in toate garile de pe traseu si nici tot asa de intinse. In schimb, restrictiile de viteza persistau. (La fel si dementialele toalete, greu de imaginat, ale trenurilor de calatori si ale acceleratelor uzuale.)
Nu am o statistica a ultimelor doua decade in materie de mariri de preturi la CFR, dar un lucru e sigur: fata de imbunatatirile conditiilor de calatorie, frecventa acestora – nu vorbesc nimic de grevele ceferistilor pentru mariri salariale! – e, pesemne, dubla, daca nu cumva si mai si. De la Cluj sau Bucuresti la Sighetu Marmatiei te poti grabi si cu personalul, si cu acceleratul. Pe lungi portiuni montane viteza e aceeasi, numai pretul difera. Bine ca nu suntem Elvetia sau Bosnia, tari alpine, ca ne-ar intrece si carele trase cu boi in timp ce, de la ferestrele trenurilor, am admira pe indelete peisajul.
Acum, de catva timp, mai apare cate o stire despre cutare mahar de la CFR pus sub urmarire pentru te miri ce afaceri veroase. Chiar daca va fi condamnat pana la urma, cu ce se va ameliora pretul unei calatorii cu trenul, daca nu conditiile de drum? Sa va reamintesc ce inseamna reinnoirile la CFR? Introducerea computerului in livrarea de bilete, o data cu care femeia de la ghiseu da din umeri spunandu-ti ca nu iti poate da locurile pe care le vrei nici daca trenul e totalmente gol, fiindca ordinatorul stie el mai bine ce face. Nu mai vorbesc de posibilitatea de a oferi muzica in trenurile mai selecte. De acolo mi se trage faptul ca nu mai pot asculta anumite colinde, dupa ce vreme de cinci ore, pe durata unei singure calatorii, am fost silit sa ascult pana la satietate unica sursa vehiculata de conductorul de serviciu.
Si daca nu suntem in stare sa schimbam nimic, iar pe anumite rute calatorim tot cu trenurile Ceausescului blamat, ca intr-o razbunare postuma a Impuscatului, lucrurile se misca. Sunt companii de autocare si autobuze care te duc mai ieftin si mai comod la destinatie, imputinand publicul calator captiv al CFR-ului. In curand, companiile aeriene vor face oferte mai simpatice pe anumite distante si catre anumite destinatii. Raman dependenti de CFR navetistii si nu vad cum i-am putea elibera din acest santaj trist cu ridicarea costurilor de calatorie.
Nu se poate spune ca CFR-ul nu-si ia revansa pentru enervanta noastra pretentie de a ne transporta comod, placut, eficient si igienic. Azi 7%, maine alte procente si, uite asa, nu va ramane, probabil, niciodata in urma. Sub Basescu sau sub Orban, transporturile feroviare romanesti raman acelasi dusman al placerii de a trai.
