Baronii perpetuu avizi de putere (desi domnesc de ani de zile peste o buna parte a tarii ca peste propria mosie) se pregatesc de asaltul final pentru cucerirea completa a PSD. Atacul este, probabil, de neoprit, cel putin deocamdata. Data fiind aceasta involutie, condamnarea nefastei stari de fapt trebuie sa vina nu doar din partea mass-media independente, a ramasitelor societatii civile sau a opozitiei, ci este de bun augur pentru sanatatea intregului sistem politic daca rezistenta si criticile vin inclusiv din interiorul propriei formatiuni. O astfel de rezistenta a opus-o Vasile Dancu, pana de curand lider al grupului PSD de la Cluj.
Dizolvarea acestui grup de catre megalomaniacul nr. 1 al baronilor in baza unor metode care atesta cat se poate de limpede extractia lor politica a fost o greseala enorma. Conduita baronilor depaseste, precum se vede, orice limita a decentei, ferocitatea actiunii indicand, in plus, ca intreaga lor ascensiune va fi una turbulenta. O gafa si mai mare a facut-o Ion Iliescu, care si-a asumat senin rolul de calau al Grupului de la Cluj.
Timp de sase decenii pecerist de frunte si, ulterior, creier al postcomunistilor, Iliescu este, neindoielnic, intruchiparea vie a simbolului cizmei ce calca in picioare, din nou si din nou, trupurile si drepturile cetatenilor. In mintile destulor romani (si in pofida disparitiei misterioase a dosarului sau antedecembrist) ramane oricum eternizat drept sluga devotata a lui Gheorghiu-Dej, dedicat, in 1956, sanctionarii exemplare a tuturor studentilor romani care se declarau solidari cu rebelii antibolsevici de la Budapesta.
Declaratiile ferme ale lui Vasile Dancu cu privire la principiile democratice fundamentale au reprezentat mai mult decat un simplu slogan si nu au ramas fara ecouri. S-a bucurat atat de sustinerea colegilor de la Cluj, cat si a celor de la Brasov – si poate chiar a altor centre ale tarii. De trei ani depune eforturi intru reorientarea partidului intr-o directie autentic social-democrata, care presupune sustinerea intereselor tuturor acelor grupuri sociale atrase, in mod traditional, de oferta unei astfel de formatiuni, si nu doar protejarea exclusiva a intereselor propriilor membri de partid, dispusi – din cand in cand – sa mai imparta cateva firimituri ramase de pe urma festinului lor.
Dezideratul mai implica, desigur, diminuarea inegalitatilor si nedreptatilor augmentate cu atata elan de Ion Iliescu si Adrian Nastase. Dar, precum a confirmat-o insusi Dancu, liderul de partid – care ar fi trebuit sa fie intaiul luptator pentru implementarea acestor reforme – s-a dovedit nu doar slab, ci si fatarnic. Astfel, baronii au continuat sa-si duca linistiti traiul regesc in fortaretele lor locale, in timp ce ocazionalele eforturi judiciare de penalizare a unor acte de coruptie inregistrate la nivel inalt erau sabotate fatis de catre un parlament ce aduce mai degraba cu o gloata de bodyguarzi aflati in solda unor interlopi.
Romania va avea de suferit daca oameni precum Vasile Dancu decid ca s-au luptat destul cu morile de vant, preferand sa se retraga definitiv din viata publica. Nu ma indoiesc de faptul ca Dancu, sociolog de profesie, va primi destule oferte tentante, atat profesionale, cat si politice. Chibzuit, a declarat ca nu se grabeste sa ia calea PD-L – nici nu e de mirare, avand in vedere ca si aceasta formatiune isi are propriii baroni, drept care nu se poate sti care va fi calea aleasa pana la urma de democrat-liberali. Daca Dancu intentioneaza cu adevarat sa creeze un front impotriva actualei "privatizari" a democratiei, atunci ar trebui sa inceapa printr-o prezenta activ-eficienta la Cluj – locul poate cel mai progresist, la ora actuala, din tara.
Ar trebui sa promoveze o alternativa social-democrata capabila sa remodeleze insasi politica facuta la nivel national dupa ce baronii se vor fi inecat, in fine, cu unul din numeroasele oase de la festinul lor necontenit. Ar fi, de asemenea, salutar daca alte formatiuni politice ar intelege necesitatea sprijinirii unor astfel de eforturi, daca s-ar activa, tacit, intrapartinic pentru a permite Clujului sau altor regiuni sa isi trimita, la toamna, reprezentanti cu adevarat tenaci in Parlament, capabili sa apere interesele regiunii si chiar ale intregii natiuni.
Din 1989 incoace, capitalul social neindoielnic existent in Ardeal nu s-a prea manifestat in cadrul arenei politice. A sosit vremea (re)afirmarii virtutilor transilvanene, a sustinerii acestora pentru a salva tara de la soarta pe care baronii locali i-o pregatesc de-acum pe fata.
