21.8 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialFenomenul cinematografic IPIFF, la a III-a editie

Fenomenul cinematografic IPIFF, la a III-a editie

» Filmele lui Nae Caranfil si Sergiu Nicolaescu sunt, in acest an, cele mai asteptate pelicule.

» Competitia gazduieste productii de Oscar precum "Nu exista tara pentru batrani" si "Remuscarea".

Festivalul international al Producatorilor de Film Independenti IPIFF 2008 se deschide oficial astazi, printr-o conferinta ce se desfasoara la Centrul de Presa din cadrul Arenelor Tomis Constanta. Prima productie din cadrul evenimentului este filmul lui Nae Caranfil, "Restul e tacere". Pelicula este dedicata primilor producatori de film romani de la inceputul secolului Leon Popescu, Grigore Brezeanu, Pascal Vidrascu si povesteste intr-o maniera relaxata si pe jumatate fictionalizata nasterea filmului "Independenta Romaniei", realizat in 1912. Din competitia IPIFF 2008 mai face parte si filmul lui Sergiu Nicolaescu, "Supravietuitorul". In cea de-a treia editie a festivalului cele doua filme romanesti vor avea competitori de prestigiu precum fratii Coen cu o productie care a reusit sa castige patru premii Oscar si trei premii Bafta, "Nu exista tara pentru batrani". Alte filme de succes pe care cinefilii aflati la malul marii le pot viziona in cele sase zile dedicate filmului sunt "Remuscarea" in regia lui Joe Wright cu James McAvoy si Keira Knightley in rolurile principale, "Iubire cu gust de afine", o poveste delicioasa regizata de Wong Kar Wai. Pentru romantici vor rula filme precum "La Vie en Rose", filmul despre viata celebrei Edith Piaf, dar si "Lumea Noua". "Dorim sa fie un festival de vacanta, fara pretentii competitive, destins, amical, de socializare, un festival deschis tuturor celor care iubesc si cred in filmul romanesc", a declarat Dinu Tanase, producator general al IPIFF.

UNDE
Noi locatii pentru festival
Spectacolele vor avea loc zilnic la Cityplex Tomis Mall Constanta, Arenele Tomis si o locatie neconventionala, Cinema IPIFF pe plaja. Evenimentul este organizat de Consiliul Judetean Constanta si produs de Uniunea Producatorilor de Film si Audiovizual din Romania (UPFAR) cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei. Organizatorii au declarat ca isi doresc ca editia de anul acesta sa fie mai reusita decat cea de anul trecut, dar mai proasta decat anul viitor, dorinta de a progresa si de a transforma festivalul intr-unul de prestigiu fiind una reala.

Cele mai citite

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...
Ultima oră
Pe aceeași temă