Vladimir Ghika s-a nascut in lux princiar bizantin, la 25 decembrie 1873, in Constantinopol, si s-a stins din viata ca detinut, la inchisoarea Jilava, la 16 mai 1954. A fost principe, diplomat, scriitor, preot, nepot al ultimului domnitor al Principatului Moldova, Grigore Alexandru Ghika. Tatal lui Vladimir, Ioan Grigore Ghika, a fost ministru plenipotentiar al Romaniei in Turcia. Mama sa, Alexandrina Moret de Blaremberg, era descendenta din Henric al IV-lea, regele Frantei. Vladimir a avut patru frati si o sora, morti de foarte tineri, cu exceptia lui Dimitrie (1875-1967).
Vladimir Ghika a fost botezat si miruit in ritul ortodox, mama sa fiind o credincioasa foarte legata de Biserica Ortodoxa. In anul 1878, micul print a fost dus la Toulouse, in Franta, la scoala, si lasat in grija unei familii protestante, deoarece in zona nu era nicio biserica ortodoxa. A terminat scoala in anul 1895, dupa care a urmat la Paris Facultatea de stiinte Politice. In paralel, a frecventat cursuri de botanica, arta, litere, filosofie, istorie si drept.
Datorita unei sanatati fragile, s-a intors in Romania, unde si-a continuat studiile pana in 1898, cand a plecat la Roma, spre a urma Facultatea de Filosofie-Teologie Angelicum, a Ordinului Dominicanilor.
In anul 1902, un straniu discernamant, ramas si astazi invaluit in taina, l-a facut pe Vladimir Ghika sa treaca la confesiunea catolica, spre uimirea mamei sale care a fost pana la moarte impotriva acestei hotarari a fiului sau. Totusi, el a povestit mai tarziu ca mama sa, desi era foarte atasata de Biserica Ortodoxa, „avea, fara sa isi dea seama, o mentalitate fundamental catolica, imbogatita cu lecturi ca „Meditatiile” lui Bossuet si „Imitatia lui Cristos”, ce modelasera esential atitudinea ei religioasa. Cu aceasta mentalitate a fost si el crescut, inca din pruncie. Culmea, Vladimir si-a motivat gestul trecerii la catolicism prin dorinta de a fi „si mai ortodox”! A vrut sa devina preot sau calugar, dar papa Pius al X-lea l-a sfatuit sa renunte la aceasta idee, macar pentru o vreme, si sa se dedice apostolatului laic. A desfasurat astfel o formidabila activitate in toata lumea, in Romania, in Italia, Franta, Congo, Japonia, Australia, Ceylon, Argentina. Mai tarziu, in gluma, papa Pius al XI-lea l-a numit „marele vagabond apostolic”. A devenit in acest fel unul dintre pionierii apostolatului laical.
Reintors in tara, s-a consacrat operelor de milostivenie, deschizand intaiul dispensar gratuit Bethleem Mariae la Bucuresti, punand bazele marelui spital si sanatoriu Sfantul Vincentiu de Paul. A fost intemeietorul primei opere catolice de caritate din Romania. A participat la serviciile sanitare in razboiul balcanic din 1913 si s-a dedicat fara teama ingrijirii bolnavilor de holera la Zimnicea. In vremea primului razboi mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculosii din ospiciul din Roma, de ranitii de razboi.
La 7 octombrie 1923 a fost hirotonit preot la Paris de catre cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului. Si-a desfasurat misiunea sacerdotala in Franta pana in anul 1939. Profund devotat traditiilor romanesti, a cerut Vaticanului privilegiul de a putea celebra in cele doua rituri, latin si bizantin. Privilegiul i s-a acordat la scurta vreme dupa hirotonire, Vladimir Ghika devenind astfel primul preot roman biritual.
A fost trimis intr-o parohie din mahalaua Villejuif, saracacioasa si primejdioasa, din Paris, unde, daruindu-se, a primenit din temelii spiritul cartierului. In anul 1924, a infiintat o societate auxiliara de misiuni, Opera Fratilor si Surorilor Santului Ioan, cumparand in acest scop o cladire dezafectata a unei foste inchisori pentru femei, care, cu veacuri in urma fusese manastire. Din motive financiare cladirea a fost vanduta, iar membrii s-au dispersat. Imbolnavindu-se in 1930, Vladimir Ghika a fost retras si numit rectorul Bisericii Strainilor din Paris.
La 13 mai 1931 a fost numit de papa protonotar apostolic. La 3 august 1939 s-a intors in Romania, unde l-a surprins cel de-al doilea razboi mondial. Pentru a fi alaturi de cei saraci si bolnavi, ca sa-i poata ajuta si incuraja, a refuzat sa paraseasca tara. Pentru acelasi motiv, a ramas in Bucuresti si cand au inceput bombardamentele aliatilor.
Monseniorul Ghika nu s-a temut nici de comunistii veniti la putere, refuzand sa plece din tara cu trenul regal. Dar acestia, in plina vanatoare de „spioni”, l-au arestat, la 18 noiembrie 1952, sub acuzatia de „inalta tradare”, si l-au intemnitat la Jilava. In inchisoare a fost in permanenta amenintat, batut pana la sange si schingiuit. Un an mai tarziu a avut loc procesul. Datorita cumplitului tratament la care a fost supus, la 16 mai 1954 a parasit aceasta lume dureroasa, plecand la cele vesnice.
Se spune despre monseniorul roman ca a fost un adevarat precursor al ecumenismului. Cu toate ca avea o bogata si aleasa cultura precum si capacitati exceptionale, nu a dorit sa publice scrieri personale. A scris doar fortat de imprejurari si de trebuinte. Astfel, a facut munca de cercetare in arhivele Vaticanului, publicand o parte din rezultate in „Revue Catolique”. A scris articole de revista in „Convorbiri literare” si in publicatii straine. S-au pastrat cateva omilii, articole, conferinte s.a.
Omul a sfintit toate locurile pe unde a fost, pana si temnita! A ramas consemnat ca nu se despartea niciodata de un talisman, purtat la piept, o cutiuta in care se afla un spin din cununa rastignirii Mantuitorului, cu ajutorul caruia savarsea minuni. Binecuvantandu-l cu acel spin pe imparatul Japoniei, Hirohito, care nu reusea sa aiba copii, imparateasa a nascut peste un an un baiat! Apoi, o calugarita, grav ranita la ochi de o explozie, s-a vindecat intr-o singura noapte, multumita aceluiasi spin! Miraculosul spin i-a fost confiscat Monseniorului, imediat dupa arestare.
Dupa viata lui asa de plina, cu amurgul intr-o mare suferinta, nu e de mirare ca Vladimir Ghika a fost propus spre beatificare. Beatificarea a pornit din partea diocezei Bucuresti, urmand ca dosarul cu biografia „Printului Saracilor” sa fie examinat de Congregatia Sfintilor de la Vatican. Rezultatul ideal al examinarii ar fi beatificarea, adica, la catolici, prima treapta de sfintenie. Vrednic este!
