3 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăInternaționalAeroportul Schiphol din Amsterdam a fost închis, milioane de pasageri sunt...

Aeroportul Schiphol din Amsterdam a fost închis, milioane de pasageri sunt afectați

Traficul rutier şi feroviar spre aeroport a fost oprit în jurul orei locale 3,00 (ora României, 4,00) pentru pentru a asigura siguranţa călătorilor, au anunţat autorităţile aeroportuare, precizând că procedurile de check-in au devenit imposibil de efectuat, iar sălile de aşteptare ale aeroportului s-au umplut cu pasageri.

Traficul spre aeroport a fost redeschis în jurul orei locale 4,30 (ora Ronmâniei, 5,30), după ce ce au fost remediate defecţiunile, însă incidentul va va avea „consecinţe severe asupra traficului aerian în cursul zilei”, a declarat Jacob Bartels, purtătorul de cuvânt al aeroportului.

De asemenea, zborurile spre Amsterdam vor fi afectate, întrucât doar zece avioane pe oră au permisiunea de a ateriza la Schiphol în cursul dimineţii de duminică, a adăugat Bartels, precizând că zborurile programate să decoleze au prioritate.

Schiphol este al treilea cel mai aglomerat aeroport din Europa după numărul de călători, după Heathrow din Londra şi Charles de Gaulle din Paris.

Cele mai citite

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă