Ieri a fost prima zi de munca a lui Sorin Oprescu la Primaria Capitalei, unde a venit insotit de sapte consilieri personali. Acestia se vor ocupa de intocmirea de rapoarte cu activitatile directiilor din primarie.
Documentul final, "Starea Bucurestiului", va fi prezentat de Oprescu la sfarsitul lunii iulie. Consilierii personali ai primarului, prezentati ieri, sunt figuri mai putin cunoscute pe scena politica. Traian Radu Negrei (57 de ani), decanul de varsta, l-a mai consiliat pe presedintele Emil Constantinescu si a fost asociat intr-o firma cu fostul sef al SPP Nicu Anghel, ex-coleg al colonelului Gh. Trutulescu, implicat in scandalul "Tigareta 2". Printre consilieri, se regasesc si doi avocati care l-au ajutat pe Oprescu: Mihai Adrian Stanescu – in scandalul plagiatului – si fiul lui Antonie Iorgovan, George, care l-a aparat in cazul semnaturilor false. Victor Florin Dumitriu, seful de campanie al noului primar, a fost vicepresedinte AVAS si secretar de stat la FPS. Cornel George Comsa i-a consiliat pe Principele Radu si Regele Mihai, iar Adrian Thiess vine din tabara PD-L-ului si i-a fost consilier personal fostului presedinte Ion Iliescu.
Oprescu si-a adus si o specialista in comunicare – Rosemarie Gudrun Isis Olanescu –, care a fost consilier al ministrului Educatiei in 2003. La venirea la primarie, Oprescu a fost insotit de Marie-Jean Ion, ziarista rapita in Irak, care acum detine o firma de PR si s-a ocupat de campania lui Oprescu.