Printul William, care are gradul de sublocotenent in armata britanica, a petrecut 24 de ore intr-o misiune la bordul unui submarin nuclear, in cadrul unui exercitiu secret al Marinei Regale, de urmarire si scufundare a unui submarin inamic, a scris "The Daily Telegraph".
Fiul cel mare al printului Charles s-a imbarcat in apropiere de Plymouth pe submarinul HMS Talent, de clasa T, si a petrecut o noapte la bord. In cadrul exercitiului, William a fost repartizat in sala de control a submarinului, vizitand si sala torpilelor. Dupa incheierea exercitiului, el a fost readus la tarm de un elicopter tip Sea King.
Aceasta a fost cea mai importanta misiune din cariera de pana acum a printului William, care a fost mobilizat in toate cele trei tipuri de servicii armate britanice. In a doua parte a verii, el va efectua un stagiu de cinci saptamani pe fregata HMS Iron Duke, intr-o misiune de combatere a traficului de cocaina din America Centrala si de Sud. Fregata de 4.900 de tone are un echipaj de 185 de persoane, incluzand ofiteri ai departamentului de lupta impotriva drogurilor din Statele Unite.