3 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăEconomieCreștere spectaculoasă a numărului de mașini electrice hibrid vândute în România

Creștere spectaculoasă a numărului de mașini electrice hibrid vândute în România

Potrivit datelor oficiale, din totalul de 661 de unități vândute, 201 sunt autoturisme electrice 100%, echivalentul unui avans de până la cinci ori (+390,2%) faţă de primele trei luni din anul 2017, iar 460 de unităţi sunt hibride (+25,7%).

În intervalul ianuarie – martie 2018, ponderea autoturismelor „verzi” în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,2%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din anul precedent, ponderea era de 1,7%. La nivelul lunii martie au fost comercializate 269 de autoturisme electrice şi hibrid, în creştere cu 35,17%, în comparaţie cu luna precedentă, când s-au înregistrat 199 de exemplare vândute.

În clasamentul celor mai comercializate autoturisme electrice 100%, în intervalul ianuarie – martie, primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 88 de unităţi, urmat de Smart (43 de exemplare), BMW (27), Mercedes Benz (14), Volvo (9), Renault (8), Porsche (4), Audi (3) şi Kia (2).

Cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în intervalul ianuarie – martie 2018, au fost Toyota (395 de unităţi), Lexus (25 exemplare), Kia (15) şi Audi (13). Statistica APIA consultată de Agerpres arată că, la nivelul anului trecut, ponderea autoturismelor electrice şi hibrid în totalul vânzărilor de unităţi noi a atins 2,2%, numărul acestora ajungând la 2.811 exemplare, în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior. În marja de creştere raportată, 514 au fost autoturisme electrice 100% (creştere de 207,8% faţă de 2016), iar 2.297 de unităţi hibride (+126,1%).

La jumătatea lunii martie a acestui an, Ministerul Mediului a lansat o nouă sesiune a programului „Rabla Plus”, destinată celor care vor să-şi achiziţioneze o maşină ecologică. Bugetul alocat acestui program se ridică la 120 milioane de lei, valoare în care se pot acorda două tipuri de ecotichete. Astfel, o variantă de ecobonus este în valoare de 45.000 lei (10.000 de euro), dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric. De asemenea, se poate acorda un ecobonus în cuantum de 20.000 de lei (circa 5.000 de euro), dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km.

Cele mai citite

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă