Daca o initiativa a senatorilor Funar (PRM) si Paunescu (PSD) va deveni lege, in orarele copiilor nostri va figura o noua materie obligatorie — sahul. Chipurile, nobilul "sport al mintii" va fi reasezat, in societatea romaneasca, pe locul de cinste pe care il merita. La prima vedere, nimic mai laudabil, chiar daca o asemenea mutare nu poate fi decat in detrimentul altor materii, intr-o programa scolara atat de incarcata, incat ar trebui mers spre descongestionarea orarului.
E adevarat si ca practicarea sahului i-ar obisnui pe elevi cu gandirea abstracta si metodica; de asemenea, ei vor invata sa gandeasca mai multe mutari inainte, ceea ce le va folosi in viata – si nu doar celor care vor sa intre in politica. Pana aici, cu exceptia aspectului "supraincarcare", toate bune, chiar frumoase. Numai ca dracul se ascunde, ca intotdeauna, in detalii.
Includerea sahului printre materiile obligatorii l-ar face mai curand antipatic majoritatii elevilor. Foarte putini copii ar indragi — si practica la nivel inalt — un sport pe care nu si l-au ales singuri. Pe urma, unde gasesti profesori calificati pentru miile de scoli de la tara si din micile orase, unde orele de sah s-ar transforma in recreatii haotice petrecute in sala de clasa. Pentru ca numarul scolarilor care imbratiseaza sahul de performanta sa creasca substantial, ar fi suficient sa se infiinteze cluburile de profil din scoli, prevazute de acelasi proiect de lege.
Abandonarea lecturii de catre copiii nostri in favoarea jocurilor pe calculator si a explorarii fara discernamant a internetului cel plin de site-uri pornografice, extremiste, rasiste, "emo" si de alte influente pernicioase nu poate fi combatuta cu ore de sah in scoala, ci cu lectii de navigare responsabila spre comorile adapostite de unele insule de pe net. Desigur, aceasta in contextul mai larg al educarii simtului de raspundere, al curateniei sufletesti si trupesti – o intreprindere sisifica, date fiind caracteristicile cu care tot noi ne-am mobilat mediul fizic si pe cel social.
Nu-s lipsite de semnificatie nici adresele ideologice de la care porneste aceasta initiativa. Operatiunea "sah in toate scolile" e o "Cantare Romaniei – reloaded". Cantarea originala a pornit de la o idee pozitiva in sine, dar insidioasa in context – contextul fiind regimul totalitar comunist care avea nevoie de o supapa pe unde sa mai scape ceva din aburul acumulat in populatie, "locomotiva" suprasolicitata care tracta tara, condusa de mecanici cu patru clase, spre un nicaieri multilateral esuat. "Cantarea Romaniei" a insemnat cultivarea muzicii noi care, in Vestul democratic, era o arma a contestarii, de catre tinerii nascuti dupa razboi, a valorilor lumii construite de parintii lor si tot de ei trecuta prin doua razboaie pustiitoare. La noi, miscarea structurata pe muzica tanara a crescut intr-un monstru cu doua capete aflate intr-un conflict neideologic, intre grupari cu caracteristici mafiote, iar textele puse pe aceasta muzica de esenta contestatara slujeau interese ideologice conservatoare, urmarind pastrarea puterii si a privilegiilor celor care au furat puterea dupa razboi. Astazi, animatorul de-atunci al miscarii, mizand pe nostalgii naive sau pe necunoasterea istoriei adevarate, incearca o revenire in scena prin aratarea unui blazon fals de opozant al totalitarismului.
Cel de-al doilea initiator al proiectului legislativ este un fost secretar de partid (comunist). Dupa decembrie 1989, el a exploatat filonul antimaghiar al nationalismului extremist pentru a-si ajuta fostii tovarasi sa ramana la putere. De ce i-ar durea pe cei doi de soarta sahului? Oare nu avem de-a face tot cu o diversiune – de asta data, in interes strict personal —, obiectivul real fiind refacerea unei virginitati morale patate de decenii intregi de "relatii neprincipiale"?
