Primaveristul mistocar si ardeleanul lent in replici pe masura se apropie de finisul cursei pentru Primaria Capitalei. Se pare ca ei fug cot la cot, mobilizandu-si ultimele puteri pentru sprintul hotarator de duminica. In timp ce candidatul bucurestean inoata dezinvolt, neinhibat, ca pestele obisnuit cu acvariul in care s-a nascut, cel bihorean evolueaza pe terenul adversarului si e nevoit sa mizeze pe alegerea cetateanului care nu numai ca vede dincolo de mascarada care i-a fost servita, dar mai este si suficient de indignat pentru a se deranja sa voteze.
O data mai mult, se adevereste ca practicarea indelungata a guvernarii "perfectioneaza" ADN-ul organismului polimorf nascut din PCR si "calit" in lupta pentru supravietuirea in ecosistemul luxuriantei noastre jungle politice, populata de toate speciile de jivine de prada. De la Internationala la nationala jafului. Personajul Sorin Oprescu editia 2008 pare, desi probabil nu este cazul, creatia unui colectiv de dramaturgi cu ochi albastri adaptati la culorile curcubeului politic democratic, in fructuoasa colaborare cu experti in etno-socio-psihologie. Rolul este jucat, la limita dintre cabotinism si naturaletea actorului neprofesionist, de cetateanul omonim.
Interpretarea comporta realizarea unor scene de-a dreptul halucinante, frizand ridicolul de comportament si de limbaj. Un limbaj adecvat telului urmarit – spargerea logicii firesti a bunului-simt de care se foloseste cetateanul alegator.
Publicul-tinta este manipulat aproape subliminal, prin interpretarea, cu tuse groase, a unui personaj care pare ridicol consumatorilor de politica avizati, dar convingator pentru majoritatea alegatorilor potentiali, cu instrumentele perceptiei tocite din cauza bombardamentului telenovelistic din mass-media, extins si la prezentarea actelor politice. Spectatorii din aceasta categorie de votanti potentiali lasa garda jos si inghit pe negandite gogorita independentei candidatului-marioneta.
Din aceasta reprezentatie de teatru al absurdului, ei raman doar cu mesajul-miez dorit de la bun inceput de iscusita regie: lupta outsider-ului, a baiatului bun, "de-al nostru", chiar "de cartier" (nu al Primaverii, desigur) – contra establishmentului compromis, acei "baieti rai si hoti". Iar mesajul retinut este urmatorul: chirurgul-administrator pornit, ca Don Quijote, la lupta cea mare cu uriasii, nu se poate sa nu reuseasca sa extirpe tumorile Bucurestilor, readucand trupul bolnav al metropolei la o stare de sanatate pe care, de fapt, nu a avut-o niciodata. Cui sa-i mai treaca prin cap ca operatiile pot fi si fuserite sau facute fara anestezie?!
Ne aflam in fata unei noi mineriade — una mai subtila (minerul si intelectualul au fost distribuiti fiecare in rolul celuilalt) —, dar orchestrata de aceeasi tabara a societatii romanesti care, pentru a pastra puterea reala, a pus in scena mineriadele ce au punctat istoria noastra postdecembrista.
O componenta secundara a operatiunii "Doctorul" o constituie tentativa de furt al mantiei de Don Quijote de la proprietarul ei de drept, Traian Basescu. Acest rol i se potriveste presedintelui mult mai bine decat persoanei selectionate pentru recapturarea Cotrocenilor prin inselatorie la drumul mare, cu ajutorul rampei de lansare care este Primaria Generala a Capitalei.
Restauratia ii paste acum si pe locuitorii Capitalei, una dintre ultimele redute ale gandirii libere aparate cu atatea sacrificii de-a lungul ultimilor aproape 19 ani. Spiritul Bucurestilor si-a revenit cu greu dupa mineriada pe care o aniversam zilele acestea. Versiunea ei sofisticata este doctoriada.