Inainte sa predea stafeta la Casa Alba, presedintele Bush face un turneu european de adio. Daca era sa-si imbogateasca albumul de amintiri placute, pe care sa-l rasfoiasca cu drag mai tarziu, poate ca ar fi trebuit sa aleaga un alt traseu. Cu europenii nu i-a fost deloc usor, mai cu seama in timpul celui de-al doilea mandat. Putini dintre ei s-au asociat la aventura lui militara din Irak, unii l-au abandonat pe parcurs. Iar cand au inceput sa iasa la iveala masinatiunile si manevrele politice care au fabricat pretextul acelei interventii, o jena generala s-a instalat in principalele capitale europene.
Nimeni nu crede ca politica ar fi o gratioasa competitie de amabilitati. Sau ca nu s-ar afla si interese economice egoiste in spatele unor decizii ce afiseaza principii umaniste, democratice sau civilizatoare. Dar prea a devenit evident ca a contat nu detronarea unui dictator primitiv, cum era Sadam, cat petrolul irakiano-kuweitian. Iar justificarea acelei interventii, cusuta cu ata alba, nu face decat sa le dea apa la moara extremistilor musulmani de pretutindeni. Platforma de aroganta de pe care isi profereaza amenintarile actualul presedinte al Iranului a fost construita cu materiale furnizate indirect de aceasta administratie. E prea putin probabil ca pe ultima suta de metri echipa lui Bush ar putea sa mai dirijeze noi sanctiuni cu adevarat usturatoare impotriva Iranului, cum insista presedintele in acest turneu. si mai grav e ca Israelul intra direct in joc, cu amenintari militare concrete. In aceste conditii, Iranul castiga realmente numeroase simpatii in lumea araba dand impresia ca ar prelua un adevarat jihad impotriva imperialismului occidental, in numele unei teocratii globale islamice.
Nimeni nu stie cum se poate iesi din actualele blocaje, care au paralizat o zona intinsa din Orientul Mijlociu si ne-au instalat intr-un nou zazboi ideologic, ca pe vremea celor doua blocuri despartite de zidul berlinez. Cand tocmai se credea ca istoria si-a dat duhul si va urma o placida perioada de nonevenimente, iata ca Bush fiul atata, la acest inceput de mileniu, demonii unor noi confruntari planetare. Daca se marginea sa le aplice o severa lectie talibanilor in Afganistan, aratandu-ne apoi si cum se pune pe picioare o tara care nu a cunoscut mai niciodata pacea, toata lumea ar fi aplaudat. Asa insa, cu greu se poate intelege de ce anumite regimuri dictatoriale sunt in continuare frecventabile pentru administratia americana, iar altele nu. Sigur, Statele Unite continua sa faca cele mai mari eforturi, materiale si umane, in dezamorsarea unor conflicte, in corectarea unor nedreptati sau pentru interventii in cazuri de catastrofa, de foamete, de subdezvoltare. Dar Administratia Bush a gresit grav crezand ca poate sau ca trebuie sa impuna in aceleasi zone de interventie si un fel de filosofie pragmatica simplificata, universala, nesocotind mentalitatile locale, traditiile si specificitatile de cultura mostenite prin milenii de istorie.
Multiculturalismul a fost mediul natural al istoriei europene, sursa a conflictelor, dar si a diversitatii din care rezulta civilizatia europeana. Insa este unul diferit de multiculturalismul din SUA, cel aplatizat doar prin integrarea economica. In numele unei experiente comune asumate, europenii au incercat o vreme sa-i spuna presedintelui Bush sa nu aplice vaccinarea fortata cu democratie in Irak sau prin alte zone de pe glob, ca si cum ar fi vorba de o "evanghelizare" laica. Degeaba. Trist este sa constatam ca a esuat toata acea ambitioasa ofensiva civilizatoare, care isi imagina ca va impune peste tot o varianta simplificata a modelului democratic american, elaborata de neoconservatorii care strecurau insistent la urechea acestui presedinte cateva idei de veche sorginte imperialista.
E trist, fiindca pierde cauza democratiei. Intre timp, nici americanii nu prea au motive sa fie multumiti de bilantul acestui presedinte. Teribilul film documentar despre incompetenta lui, adus pe vremuri la Cannes de Michael Moore, ca si revelatiile despre stransele legaturi financiare dintre monarhiile petrolifere arabe si o parte a clasei politice americane au fost confirmate de ulterioare dezvaluiri. Sunt elemente ce vor cantari greu la scrutinul din toamna. Iar daca se va adauga la acest bilant si inceputul unei durabile recesiuni economice, probabil ca va trebui sa le dam dreptate celor care spun, inca de pe acum, ca Statele Unite au avut parte de cea mai catastrofala administratie din istoria lor.