Decizia Guvernului de mutare a ambasadei României la Ierusalim l-a pus pe jar pe președinte. Nu știm dacă acțiunea a fost premeditată, dar poziția de paspartú l-a enervat pe domnul Iohannis. Astfel, a cerut demisia prim-ministrului pe motiv că “a transformat Executivul într-o vulnerabilitate pentru România” . Un caz fără precedent.
Constituția României prevede că retragerea încrederii premierului poate fi solicitată doar de către Parlament, cel care a și învestit cabinetul.
Conform articolului 91, președintele încheie tratate internaționale, negociate în prealabil de Guvern, și le supune spre ratificare Parlamentului.
Niciun paragraf al normei fundamentale a statului român nu precizează că Guvernul nu are dreptul să mute un sediu de ambasadă. Domnul președinte e calificat constituțional să numească ambasadorii, la propunerea Guvernului. În 2012, Curtea Constituțională, ca urmare a hotărârii Executivului condus de Victor Ponta de a-l exclude pe președintele Traian Băsescu din delegația care participa la Consiliul European, prin Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, a confirmat faptul că fie preşedintele, fie prim-ministrul (delegat fiind de preşedinte) pot participa la reuniunile Consiliului European.
Niciun tratat internațional nu specifică în mod explicit cine reprezintă statul la negocierile internaționale. Suntem în situație de război? În niciun caz. Nu există în Constituția României o prevedere care să spună că președintele României are mandat exclusiv de decizie în politica externă. Poate doar de reprezentare dacă urmărim spiritul acesteia. Oftica nu e un panaceu universal.
Klaus Iohannis și-a pus evreii în cap prin această “țopăială” pe marginea Legii fundamentale. Și nu numai. A avut neinspirata inițiativă de a vorbi despre „înțelegeri secrete” pe care Liviu Dragnea le-ar face în Israel „cu evreii”. În urma a numeroase critici, președintele s-a simțit nevoit să vină cu alte precizări, menționând că nu a folosit noțiuni peiorative și și-a cerut scuze.
Din greșeli, omul învață. Așa spune orice profesor. Dar în politica externă nu poți greși de prea multe ori. Excepție face cazul Viktor Orban, care s-a fript asemănător cu “evreii” în 2012, când a și pierdut alegerile din Ungaria, dar și-a revenit. Acum fiind un mare prieten al lui Benjamin „Bibi” Netanyahu, partenerul strategic al lui Donald Trump în criza iraniană.
Să nu ai o viziune asupra schimbării paradigmei internaționale? Acum, când cel mai mare om al lumii reușește să pună la masa de discuții pentru prima oară în zeci de ani Coreea de Nord cu cea de Sud? Când criza Orientului Mijlociu îl are prim mediator pe președintele SUA? Chiar să fii rămas șeful statului român obamist? Sau nu înțelege noile structuri de putere ale lumii?
Nimeni nu i-a spus că astăzi poarta centrală a Casei Albe se deschide doar cu cheia israeliană? Chiar așa de paralel să fie?
„Cine s-ar încumeta să bată un pom pentru că rodeşte fructe rele”, se întreba filosoful francez Albert Bayet, la începutul secolului XX. Faptul că Liviu Dragnea are un aliat puternic în persoana lui Netanyahu? Protectorul lui Viktor Orban și al lui Lech Kaczyński? E de bine sau de rău?
De supărare că au pierdul războiul, la ordinul lui Xerxes, conducătorul antic al celei mai mari armate din istorie, perșii au bătut la Salamina marea cu vergile. În graba spre locul vacant al lui Tusk de la Consiliul European, Klaus Iohannis să fii uitat lecțiile de istorie sau vrea să pârjolească tarlaua și să otrăvească fântânile?
Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, poate fără intenție, au comis un exercițiu de putere. Poate primul din cele ce vor veni. Pas cu pas.
Puterea – în aprecierea marelui gânditor liberal Max Weber – o reprezintă acea acțiune în care îți impui voința împotriva unei rezistențe. Decizia de a merge de partea SUA și a Administrației Trump e singura în măsură să ne scoată din impasul celei de-a șaptea roți de la căruță. Vria creată de vizita celor doi în Israel demonstrează o maximă tensiune în paralelul stat, acolo unde puterea e nevăzută. Săptămâna viitoare, la reuniunea de la Sofia, europenii vor discuta despre Kosovo și dreptul internațional. România nu a recunoscut această republică. Ce va face Klaus Iohannis? Va consfinți prin prezență o abatere de la decizia Parlamentului sau va milita pentru o catalunizare a acestui pseudostat? Dacă pășește greșit, iată un prilej de nou conflict?
Pentru a avea puterea nu e destul numai să o cucerești. Dar trebuie să ai mai mulți ași în mânecă. Bibi e unul dintre ei pentru noua putere ce se prefigurează. Dar mai există și alții?
