16 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăLifestyleFoodSatul dintre doua primarii

Satul dintre doua primarii

» Localnicii din satul hunedorean Sohodol sunt impartiti intre doua primarii, dar, in loc sa primeasca sprijin dublu pentru rezolvarea problemelor lor, privesc neputinciosi cum administratiile locale paseaza responsabilitatile de la una la alta.

Intre vulcan si lupeni, in localitatea Paroseni se afla un fost sat, acum mai mult un cartier, unde casele se amesteca cu blocuri de colonie construite in perioada comunista pentru muncitorii de la Uzina Electrica sau pentru minerii adusi din alte parti. Chiar si acum, localitatea este cunoscuta sub denumirea de "Colonia Sohodol", care, dupa cum spun localnicii, este construita peste galeriile minei Paroseni sau ale celei din Vulcan. Casele in care oamenii s-au nascut au fost nationalizate, iar proprietarii lor au primit despagubiri. Acum sunt chiriasi in fostele proprietati ori au fost mutati in blocurile cu patru etaje, construite ceva mai sus de strada principala. De fapt, traiesc in case pe propria raspundere. Sub ei se casca haul galeriilor miniere. Au primit bani, dar nu au plecat. Aici vor sa moara, chiar daca, oricand, casele se pot prabusi peste locatari.

Din loc in loc, cate o casa parasita "zambeste" stramb printre ochiurile ferestrelor fara sticla. O astfel de locuinta parasita s-a transformat, imediat dupa moartea proprietarului-chirias, in adapost pentru oameni ai strazii sau in "furnizor" de materiale de constructii pentru cei care au avut nevoie de un toc de usa, de geamuri, de cabluri electrice – care au fost smulse din tencuiala – sau chiar de un boltar. In zona blocurilor, te izbeste mirosul saraciei. Hainele intinse la uscat pe sarme, afara, vorbesc despre un trecut de care localnicii nu s-au desprins. Femeile isi leagana copiii pe genunchi, pe bancile din fata blocurilor, in timp ce barbatii incing o septica tot acolo, eventual cu o sticla de bere ieftina langa ei.

Speriati de ape
Este un loc nici mai bun, nici mai rau decat altele din Valea Jiului, ba chiar s-ar putea spune ca a fost binecuvantat de Dumnezeu datorita pozitiei mai retrase fata de tumultul oraselor.

Sohodolul mai are o particularitate, care il face unic in zona: este satul dintre doua primarii. Oamenii obisnuiesc sa spuna ca Paraul Sohodol este granita care ii delimiteaza. In realitate, insa, pe strada principala casele de pe partea dreapta apartin de municipiul Lupeni, iar cele de pe partea stanga sunt ale Vulcanului. Astfel, ca impartire administrativ-teritoriala, mai multi localnici din Sohodol platesc taxe si impozite la Lupeni, dar, ca sa ajunga la soseaua principala si chiar la Adminisratia Financiara, trebuie sa treaca tot prin Vulcan. Este singurul drum de acces, pentru ca de la ultima casa se intinde terenul pe care a fost groapa de gunoi a municipiului Vulcan si care in acte este ecologizat. In realitate, mormane de gunoi si, cu precadere, materiale de constructii zac si acum in zona, impiedicand accesul, la fel ca si iarba crescuta in voia sortii.

In Sohodol este frumos acum, cand a venit vara, dar localnicii care traiesc in zona Paraului Sohodol si a podetului pe care trebuie sa-l traverseze pentru a ajunge acasa traiesc, de cel putin doua ori pe an, adevarate drame. Colmatat cu tot felul de deseuri, paraul se revarsa la orice ploaie puternica si toata agoniseala oamenilor este acoperita de aluviuni si mal.

Florin Apa este una dintre victimele nepasarii. S-a nascut in casa in care locuieste acum singur, iar batranetea il apasa. Povesteste ca l-a apucat plansul cand s-a trezit cu apa de peste 80 de centimetri peste el, si nu o data. "A fost o discutie despre paraul care trebuie decolmatat. Nici domnii de la Lupeni, nici cei de la Vulcan nu au venit cu un excavator. Primarul de la Vulcan zice sa faca lucrarea Lupeniul, iar cel de la Lupeni sa o faca Vulcanul. Atata. Doar cei care au nevoie de balastru vin cu masinile si mai scot din albia raului, pentru uzul lor. Dar degeaba scoti de aici daca in partea de jos a paraului nu baga nimeni nici o lopata. Sa vina cineva sa zica: hai sa decolmatam paraul. Cand vine furtuna, apa aduce bolovani si formeaza un baraj. De cate ori am avut apa… nu va mai spun. Peste 80 de centimetri am avut apa in curte, masurati cu metrul. Beciul, nu va mai zic! Locul asta este al nimanui, ei isi arunca pisica de la unul la altul. Sunt prea batran si prea slab sa ma mai lupt cu apa, cu morile de vant. Am scos un an de zile malul, un strat de 30-35 de centimetri, si n-a venit nimeni sa ma ajute. La 64 de ani, m-am chinuit cu roaba si cu lopata. E nenorocire. Stateam si plangeam, ca nu mai puteam, va rog sa ma credeti. Nu vine nimeni!", povesteste barbatul, care inca mai spera ca cineva va face ceva si pentru cei de acolo.
Autoritatile isi paseaza responsabilitatea
In tot acest timp, primariile care administreaza colonia isi paseaza responsabilitatea. Mai mult, primarul PSD din Lupeni, Cornel Resmerita, este convins ca din 1999 nu au mai fost probleme in zona, in ciuda celor reclamate de localnici si, dupa parerea lui, albia este decolmatata. "Paraul Sohodol nu apartine numai de noi, apartine si de Vulcan. Nu mai sunt probleme, pentru ca in fiecare an, primavara, se curata albia. Prin 1999 am avut probleme, cand in zona erau niste depozite de prelucrare a lemnului si reziduurile colmatau albia paraului", sustine Resmerita, proaspat reales, ca si colegul sau Gheorghe Ile, edilul din Vulcan. Oamenii insa il contrazic si spun ca problemele persista chiar si acum.

CONSECINTA
» Focar de infectie
Daca nici una dintre administratiile locale, Vulcan si Lupeni, nu este interesata de soarta paraului, cu atat mai putin cineva este preocupat de mormanele de deseuri depozitate la fosta groapa de gunoi a orasului, care este acum inchisa. "Nu vine nimeni, ba din contra. Am adunat mizeria toata la un loc si i-am dat foc, ca nu mai puteam. A venit cineva care s-a prezentat ca fiind de la Mediu si ne-a certat, ca nu e bine, ca ne amendeaza, dar ce sa facem? E un focar de infectie ce este aici", spune si Nicolae Ciurea.

PRIMARI
» Realesi
Primarii din municipiile Vulcan si Lupeni, cei responsabili pentru soarta Sohodolului, au fost realesi din primul tur de scrutin. Gheorghe Ile, edilul-sef din Vulcan, a obtinut 62,70% din sufragii, chiar daca recent a schimbat partidul, trecand de la PC la PD-L, imediat dupa congresul extraordinar al conservatorilor. Ile se afla la al doilea mandat consecutiv. Cornel Resmerita, primarul municipiului Lupeni, este la cel de al treilea mandat consecutiv. Resmerita este membru fidel al PSD si a reusit sa obtina aproape 56% din numarul de voturi valabil exprimat la scrutinul din data de 1 iunie.

Cele mai citite

O strângere de mână i-a adus moartea liderului Hezbollah

Canalul saudit de știri Al Hadath a transmis că un bărbat care a venit din Iran, i-a strâns mâna lui Nasrallah și a uns-o...

RAReș îți răspunde rapid: Chatbotul Registrului Auto Român, ghidul tău digital pentru informații auto

Inovația de la Registrul Auto Român face legătura între șoferi și informații tehnice despre mașinile lor Registrul Auto Român anunţă că a lansat Chatbotul RAReş,...

Guvernul a semnat contractele pentru două stadioane și un patinoar!

Proiectele pentru noile stadioane din Constanța și Pitești, precum și pentru patinoarul artificial din Sfântu Gheorghe au primit undă verde, prin semnarea contractelor la...
Ultima oră
Pe aceeași temă