Rezultatele demonstrează că fenomenul se desfășoară pe o scară largă, ținând cont că fiecare din cele două formațiuni principale au câte 48 de filiale verificate – 41 la nivel județean, una la nivelul municipiului București plus șase organizații de sector, care sunt echivalate cu cele județene. Controalele au fost efectuate de către AEP în 2017, dar au vizat cheltuieli efectuate în 2016 (an electoral) și, în unele cazuri, în 2015.
În 2016, PSD a avut venituri totale de 49, 5 milioane de lei, iar 46 de filiale au încălcat unul sau mai multe articole ale legii privind finanțarea partidelor. 26 de filiale PSD nu și-au organizat contabilitate proprie așa cum prevede legea, iar 26 de au trans-
mis către AEP modificările operate în registrul fiscal aferent acelui an.
Cum ocolește PSD legea
De exemplu, filiala Argeș a PSD a încălcat, potrivit AEP, nu mai puțin de cinci articole ale legii de finanțare a partidelor, primind trei amenzi. Este vorba de articolul potrivit căruia reducerile de preț mai mari de 20% pentru bunuri și servicii se vor considera donații, de regulile privind subînchirierea spațiilor sau de neraportarea la timp a unor activități fiscale. Pentru toate aceste fapte, a fost aplicat un articol din lege care prevede amenzi între 10.000 și 25.000 de lei. De asemenea, nu a fost respectat articolul care obligă partidele să își realizeze contabilitatea potrivit legii contabilității, în acest caz amenda fiind între 15.000 și 50.000 de lei. Nu a fost respectat nici termenul de 30 de zile în care trebuiau restituite către candidați sumele rambursate de către AEP, în acest caz amenda fiind între 10.000 și 50.000 de lei.
Social-democrații din Hunedoara au și ei la activ încălcarea a cinci articole din legea finanțării. Aceștia nu au respectat regulile privind publicarea donațiilor mai mari de zece salarii minime pe economie și a împrumuturilor mai mari de 100 de salarii minime pe economie, sancționată cu amendă între 10.000 și 25.000 de lei. De asemenea, nu au prezentat la termen documentele și informațiile solicitate de către AEP, nu s-au încadrat în prevederile legii contabilității și nu au respectat normele metodologice privind întocmirea documentelor. Pentru aceste fapte a fost aplicată o altă amendă, care este, potrivit legii, între 15.000 și 50.000 de lei.
Și PSD Teleorman are la activ încălcarea a nu mai puțin de cinci articole din legea electorală. Lista membrilor de partid care au plătit cotizații mai mari de zece salarii nu a fost publicată până pe 30 aprilie, iar modificarea datelor fiscale nu a fost adusă la timp la cunoștința AEP. Aceste două încălcări au fost sancționate cu o amendă cuprinsă, potrivit legii, între 10.000 și 25.000 de lei. Nu a fost respectat nici articolul din lege potrivit căruia partidele politice şi organizaţiile teritoriale ale acestora au obligaţia de a-şi organiza contabilitate proprie, conform reglementărilor contabile aplicabile. De asemenea, PSD Teleorman nu s-a încadrat în prevederile legii contabilității.
Campionii amenzilor la PNL
Potrivit AEP, în 2016, PNL a avut venituri de 50,9 milioane de lei. Și filialele PNL au colecționat amenzi pe bandă rulantă. Astfel, PNL Mureș a încălcat opt articole ale legii privind finanțarea partidelor, primind trei amenzi. Un prim „pachet“ vizează nepublicarea cuantumului cotizațiilor, nerespectarea regulii privind primirea de donații doar prin conturi bancare, nepublicarea listelor celor care au făcut donații mai mari de zece salarii minime sau împrumuturi mai mari de 100 de salarii minime. Pentru toate acestea a fost aplicată o primă amendă, între 10.000 și 15.000 de lei. Pe de altă parte, PNL Mureș nu și-a organizat contabilitate proprie și nu a respectat prevederile legii contabilității, fapte care au fost sancționate cu amendă între 15.000 și 50.000 de lei. Filiala nu a restituit candidaților în termenul legal sumele rambursate de AEP, primind o amendă între 10.000 și 50.000 de lei.
La rândul lor, liberalii din Teleorman nu au respectat șapte articole din lege, primind trei amenzi. Nu au publicat până la 30 aprilie cuantumul cotizațiilor, nu au primit donațiile prin conturi bancare, nu au respectat regulile privind înregistrarea donațiilor pentru a permite identificarea surselor de finan-
ţare şi a donatorilor. Aceste încălcări au fost sancționate cu o primă amendă, între 10.000 și 25.000 de lei. Pe de altă parte, împrumuturile nu au fost contactate prin acte notariale, filiala nu și-a organizat contabilitate proprie, nu a fost respectată legea contabilității. A rezultat o nouă amendă, între 15.000 și 50.000 de lei. Filiala nu a restituit la timp candidaților banii rambursați de către AEP, primind o nouă amendă, între 10.000 și 50.000 de lei.
PNL Bacău are la activ încălcarea a patru articole din legea privind finanțarea partidelor, primind două amenzi. Filiala nu a primit donațiile prin conturi bancare, nu a comunicat la timp AEP modificarea unor date fiscale. Pentru aceste două fapte, s-a aplicat articolul din lege care prevede amenzi între 10.000 și 25.000 de lei. PNL Bacău nu și-a organizat contabilitate proprie și nu a restituit candidaților la timp sumele rambursate de AEP, fapte sancționate cu amendă între 15.000 și 50.000 de lei.