7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăLifestyleO treime din primăriile din România au aplicat pentru Programul de iluminat...

O treime din primăriile din România au aplicat pentru Programul de iluminat public ecologic

Până astăzi, peste 800 de UAT-uri au depus proiecte pentru obținerea finanțării nerambursabile de 90%, asigurată prin Administrația Fondului pentru Mediu. Înscrierile continuă și în următoarea perioadă, respectiv până la data de 22 septembrie 2020.

Programul este multianual iar bugetul stabilit pentru anul în curs este de 384 milioane de lei. Prin intermediul acestuia localitățile vor putea înlocui corpurile de iluminat public care au consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED. Totodată, administrațiile locale vor putea achiziționa și sisteme de dimming/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos.

„De când am dat startul înscrierilor a fost o adevărată avalanșă de dosare depuse de orașele din țară pentru trecerea de la iluminatul clasic, poluator, la cel ecologic. Succesul acestui program, în premieră în lista AFM, depășește așteptările noastre inițiale. Tocmai de aceea ne gândim foarte serios să suplimentăm suma alocată programului, mai ales că ne permitem să facem asta: anul acesta, AFM are cel mai mare buget din istoria sa – 2,8 miliarde de lei. Vrem ca toate primăriile care au un proiect viabil să primească, prin AFM, 90% din costul acestor investiții. Suplimentarea bugetului programului va avea nespus de multe rezultate pentru întreaga țară: fiecare proiect finanțat va duce la scăderea cu până la 40% a consumului de energie electrică din orașul care obține finanțarea. Or, asta înseamnă costuri mai mici pentru localități, mai puține emisii de gaze cu efect de seră și, indirect, scăderea facturii naționale la electricitate. Invit și restul primăriilor să depună proiecte pentru a porni investiții masive în iluminatul public ecologic, în cât mai multe orașe din țară. Cât privește suplimentarea bugetului acestui program, această decizie va fi luată imediat după închiderea perioadei de înscriere și în funcție de numărul de proiecte depuse până în 22 septembrie”, a declarat Costel ALEXE, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Localitățile care au maxim 4000 de locuitori pot primi până la 500.000 de lei pentru un astfel de proiect, în timp ce UAT-urile care au peste 4000 de locuitori pot accesa, prin AFM, suma de 1.000.000 de lei.

Cele mai citite

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...

CTP: Cine poate să-l oprească pe Simion

Istoria se repetă? Paralele între alegerile din 2000 și dilemele politice de astăzi Cristian Tudor Popescu analizează provocările politice actuale, trasând paralele cu alegerile...

Tot mai mulți angajați revin la birou: 63% lucrează exclusiv din sediu, doar 10% rămân remote

Un sondaj realizat de Genesis Property, pe un eșantion de 1.168 de respondenți din România, arată o creștere semnificativă a prezenței fizice la birou,...
Ultima oră
Pe aceeași temă