Evenimentele au fost susținute prin vernisajul expoziției de pictură ”Geneză și continuitate pe Terra”, la care au expus pictorii Luminița Gliga și Alexandra Teacă și printr-o serie de lucrări ce aparțin elevilor de la Liceul de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza”, București și Școala Gimnazială Nr. 1, Poarta Albă, Constanța.
În colaborare cu Institutul de Geografie al Academiei Române, în cadrul expoziției a fost organizată o Masă Rotundă pe tema Privim în trecut pentru a înțelege incertitudinile viitorului. La discuția moderată de Acad. Dan Bălteanu, Directorul Institutului de Geografie, au participat: Dr. Monica Dumitrașcu – Director Științific, Dr. Constanța Boroneanț, Dr. Bianca Mitrică, Dr. Diana Dogaru, dar și doctoranzi și masteranzi, preocupați de susținerea interdisciplinarității.
Discuțiile interactive, purtate asupra unor teme cu caracter multicultural, au fost susținute de o serie de prezentări referitoare la modificările globale ale mediului și reflectarea lor în artă.
În acest context, au fost prezentate etapele de globalizare a impactului activităților umane asupra planetei Terra (Acad. Dan Bălteanu) și unele aspecte privind urbanizarea (Dr. Bianca Mitrică, Urbanizarea pe Terra), începând cu orașele antice, medievale și continuând cu cele din perioadele modernă și contemporană și reflectarea orașelor în artă. Tematica celor 17 obiective ale dezvoltării durabile (SDGs), în contextul problemelor actuale ale societății și mediului, a fost abordată de Dr. Diana Dogaru. În cadrul prezentării a fost menționată necesitatea gestionării simultane și integrate a celor 3 dimensiuni ale conceptului (de mediu, social, economic), în strânsă legătură cu problemele curente ale omenirii.
În continuare, au fost prezentate aspecte privind rolul ariilor naturale protejate în conservarea biodiversității și amenințările la care acestea sunt supuse în prezent (Dr. Monica Dumitrașcu, Ariile naturale protejate și serviciile ecosistemice), cu mențiunea că peisajul reprezintă una dintre cele mai importante surse de inspirație pentru artă, în general, și pentru pictură, în special. Dr. Constanța Boroneanț (Scenariile climatice) a abordat tematica referitoare la componentele sistemului climatic și la evoluția temperaturii globale pe Terra și a subliniat rolul climei în procesul creației artistice. În cadrul prezentării au fost menționate o serie de aspecte referitoare la predicțiile și proiecțiile climatice, în context național și internațional.