Zilele trecute, Ion Iliescu isi aducea aminte, cu nostalgie, despre atmosfera civilizata in care s-au desfasurat alegerile castigate (si organizate) de catre domnia sa, in urma cu 18 ani. Imi amintesc si eu, dar nu cu nostalgie, ci cu manie.
Imi amintesc cum partidele care faceau cu adevarat opozitie FSN-ului erau sistematic impiedicate, de catre bande organizate de batausi, sa-si desfasoare campania electorala in afara Bucurestiului. Cum Televiziunea Romana Libera, condusa de istoricul fara memorie Razvan Theodorescu, facea loc aproape exclusiv vocilor favorabile partidului-stat, practicand cu dezinvoltura dezinformarea prin omisiune si insinuare. Cum presa defavorabila puterii era interzisa difuzarii in orasele de provincie. Ce-i drept, infruntarea televizata dintre cei trei candidati la presedintie a avut o desfasurare civilizata, nu s-a ridicat tonul, nu s-au lansat invective. Pentru un observator care nu avea habar despre realitatea din strada, emisiunea a putut parea o discutie colocviala intre trei amici de club.
Asta, daca nu observa ca temele cu adevarat importante erau de la bun inceput excluse din discutie de catre un moderator de trista amintire si ca cei doi contracandidati erau pur si simplu timorati de agresiunile de tot felul la care fusesera supusi in timpul campaniei.
Evocarea de zilele trecute i-a fost prilejuita fostului sef al statului de actuala campanie electorala, in care candidatii se ataca reciproc intr-un mod nu tocmai academic, in care se petrec incaierari intre grupurile de sustinatori in stare de ebrietate, iar mesajele electorale sunt dintre cele mai nastrusnice. Drept sa fiu, si eu ma simt stanjenit vazand productiile hilare postate pe YouTube. Dar, daca ma gandesc ca trebuie sa fie, in toata tara, peste o mie de candidati numai la primariiile din orase, si ca numarul profesionistilor in publicitate e limitat, devin mai ingaduitor.
Exista, fara indoiala, o tendinta nou-aparuta in aceasta campanie electorala – aceea a materialelor publicitare care-si propun (cu mai mult sau mai putin succes) sa amuze decat sa convinga, prin glumite relativ vulgare. Nu e de mirare, publicitatea electorala a fost intotdeauna cu cativa pasi in urma celei comerciale (primul candidat care a facut apel la o agentie de publicitate pentru realizarea spoturilor tv a fost Eisenhower, abia in 1952, dupa zeci de ani de experienta a reclamelor comerciale). Or, in Romania ultimilor ani, publicitarii au descoperit ca produsele nu sunt cumparate doar de catre intelectualii rasati, ci si de catre amatorii de manele si umor gros. De unde seria de succes a spoturilor cu mitocani simpatici, cheflii, misogini si perdanti fuduli consumatori de rachiu aprig. Nu era decat o chestiune de timp pana ce strategii de campanie aveau sa afle ca, la urne, diferenta o fac de cele mai multe ori cei care hahaie cand sunt indemnati sa "incerce si cu o femeie" sau cand aud pe unul care pronunta "ma auziii".
Emisiunile electorale fac din ce in ce mai putin rating, lucru pe care televiziunile l-au remarcat si, in masura in care nu ignora total alegerile locale, se straduiesc sa transforme evenimentul intr-un show de divertisment, contribuind astfel la eliminarea dezbaterii proiectelor (ce argumentatie se poate construi intr-un minut?) in favoarea schimbului de invective.
Se pare ca, dupa mai multe campanii in care candidati cu morga le-au promis solemn cate-n luna si in stele, dupa care au explicat cine-i vinovat pentru ca nu si-au putut duce la indeplinire proiectele, alegatorii s-au cam plictisit. In lipsa de alte solutii, insolitul pare solutia aleasa de multi candidati pentru a-si trezi din amorteala electoratul potential. Promisiunile abstracte sunt inlocuite cu oua stampilate cu numele candidatului. Alegerile sunt acum libere (spre deosebire de cele din 1990), dar, din pacate, tot mai lipsite de continut.
Calendarul ortodox indica, la 20 mai 1990, Duminica Orbului. Nu stiu cum se face, dar in acest an, 1 iunie, ziua in care ne vom alege demnitarii locali se numeste, in acelasi calendar – ati ghicit – Duminica Orbului. Sper ca nu este o aluzie la adresa atat de greu incercatului electorat autohton.
