Sunt multi romani care si-au exprimat sperantele intr-o revenire pe castig a domeniului agriculturii mai ales dupa seceta de anul trecut. Se pare ca in acest an sunt sanse ca acest lucru sa se implineasca. Un sector oarecum neglijat in urma cu putin timp este productia de ingrasaminte.
Din randul producatorilor de ingrasaminte listati la BVB am ales Azomures, care vizeaza pentru 2008 venituri totale de 394 mil. euro (1,42 mld. lei), cu 55% peste nivelul consemnat anul trecut si un profit net mai mare cu 11%, de 17,6 mil. euro (61,8 mil. lei). Azomures a alocat in acest an peste 50 mil. lei (circa 15 mil. euro) din profitul obtinut anul trecut pentru investitii in activitatea proprie.
Din punct de vedere tehnic, graficul zilnic al actiunii AZO din ultimele 12 luni prezinta mai mult o evolutie in range, de consolidare, cu oscilatii destul de pronuntate si agresive la intervale de cca. 1 luna de zile, intercalate cu perioade putin mai mari, neutre si mai lente, ceea ce reprezinta o tendinta reala de speculare a unor conjuncturi favorabile din partea investitorilor sai si conservarea pretului actiunii la un nivel de echilibru fata de performantele reale ale societatii. Putem considera acest nivel de asteptare similar cu zona marcata de linia mediei mobile de 50 zile (SMA 50).
Totusi, exista un punct important in evolutia pretului actiunii AZO si anume in data de 15 ianuarie, cand linia mediei mobile de 200 de zile (SMA 200) a depasit atat linia mediei mobile de 50 de zile, dar si a pretului, ceea ce a insemnat ca investitorii nu mai acordau atat de mult credit viitoarelor performante ale emitentului. Aceste asteptari mai slabe s-au materializat prin realizarea unui trend descendent pe termen scurt evidentiat printr-un top redus cu 20% fata de celelalte anterioare si minime tot mai scazute, incheiate deocamdata cu un minim al anului in ziua de 24 aprilie, cand s-a inregistrat un minim intraday in zona lui 0,1380 lei/actiune, cu 20% (curios, am putea spune ca graficul a coborat cu totul 20%).
Din acel moment, ceea ce a contat mai mult a fost perceptia investitorilor ca pot obtine profituri mari, fundamentate de aceasta data (PER 1,04), poate mai mult decat convenabile, as spune chiar "rusinoase", comparativ cu situatia trista generala din piata bear romaneasca. Pe fondul acestor noi asteptari, cu volume tot mai mari si pe baza accelerarii dorintei de cumparare a investitorilor, trendul incepe sa urce abrupt cu un rally de toata frumusetea (ca in zilele bune ale bursei), poate cel mai abrupt din ultimul an si cu gap-uri (salturi) repetate, ceea ce inseamna ca pofta investitorilor de a participa la ascensiunea trendului a fost foarte mare. Aceste salturi spre "inaltimi" au in spatele lor, ca de obicei, prea mult optimism incatusat in lunile trecute de o bursa aflata mult timp la subsol si eliberat apoi brusc de o astfel de oportunitate.
Ori, tocmai aceasta bruschete ma duce cu gandul ca va veni momentul in care cumparatorii isi vor da seama ca pretul a urcat prea repede si risca sa plateasca un pret prea mare pentru o actiune AZO, comparativ cu rezultatele financiare, nu cele imediate sau pe termen scurt, ci cele anualizate. In acest caz, ar putea aparea brusc vanzatorii avizati care vor iesi rapid, provocand o scadere a pretului, sustinuta ulterior si de teama altora, care-si vor vedea amenintate profiturile. De aici incolo scenariul este usor de inchipuit, iar pretul poate reveni, in timp, din nou la zona de echilibru a lui SMA 50 zile.
Urmarind graficul zilnic vom observa ca semnalele oscilatorului stohastic STS sunt usor pozitive, ele fiind sustinute, mai ales, joi de cresterea generala a bursei. Cresterea are totusi suficienta forta, fiind confirmata si de indicatorul MACD, aflat in zona pozitiva, cu o directie ascendenta, fiind deasupra liniei de semnal. In aceasta situatie estimez ca pretul va putea testa in viitor primul prag de rezistenta la 0,2400 lei si va incerca destul de greu strapungerea urmatorului prag de la 0,2480 lei.
Estimez ca momentul constientizarii investitorilor si aprecierea corecta a rezultatelor financiare anualizate ale actiunii AZO, in ton cu evolutia generala de pana acum a bursei, vor veni curand deoarece oscilatorul STS este in zona de supracumparare, iar revenirea actuala este una relativ scurta. Caz in care ajustarea negativa in timp a pretului actual ar putea trece prin zona primului prag de suport de la 0,2200 si apoi de la 0,2080 lei.