25.1 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialCharles, acuzat pentru inrudirea cu Dracula

Charles, acuzat pentru inrudirea cu Dracula

» Tatal lui Dodi Al Fayed il compara pe Charles cu "stramosul" lui, Dracula.

» Insetata de sange, familia regala britanica ar fi complotat
s-o ucida pe Diana.

Charles a complotat impreuna cu tatal lui, "rasistul nazist" "Frankenstein" – printul Philip – si cu intreaga "familie Dracula", punand la cale asasinarea fostei sale sotii, printesa Diana, pentru a se putea casatori cu "crocodilul" Camilla Parker Bowles. Acestea sunt epitetele cu care miliardarul Mohamed Al Fayed, tatal lui Dodi Al Fayed, iubitul printesei Diana, mort impreuna cu aceasta in accidentul de la Paris, din 31 august 1997, i-a gratulat pe membrii familiei regale britanice in timpul audierilor cu jurati privind circumstantele "celui mai celebru accident de masina din istorie". Nu a scapat nici fotomodelul american Kelly Fisher, care sustine ca ea era, de fapt, logodnica lui Dodi (avand ca dovezi un inel cu un diamant urias si o vila in Malibu), pe care "socrul" a facut-o "curva" si ahtiata dupa bani.  

 

"Vanity Fair" publica in numarul din luna aceasta o retrospectiva a audierilor, reluand declaratiile lui Mohamed Al Fayed, care au facut din aparitiile acestuia in fata curtii un adevarat spectacol. "Cand (Mohamed Al Fayed) depunea marturie, era ca la teatru. Erau momente in care se puteau auzi si musca, si altele in care toata lumea radea in hohote", a relatat un spectator.

 

Familia regala britanica are, intr-adevar, legaturi cu Transilvania. O stra-stra-stra-bunica a printului Charles, contesa Claudia Rhedley, este inmormantata la Sangeorgiu de Padure, in judetul Mures. "Transilvania este probabil in sangele meu", a declarat Charles, care si-a cumparat si o proprietate in satul Viscri din judetul Sibiu, si care viziteaza destul de des regiunea. Iar Mohamed Al Fayed a facut intr-o secunda legatura intre Transilvania, sange si celebrul vampir!

Ancheta speciala si audierile cu jurati cerute de tatal lui Dodi Al Fayed au confirmat verdictul dat de ancheta oficiala, potrivit caruia accidentul din tunelul Alma din Paris a fost provocat de conducerea imprudenta, ceea ce il acuza pe soferul limuzinei, mort si el. Dar teoria conspiratiei pe care a pus-o in circulatie Mohamed Al Fayed se potriveste mai bine cu ura acestuia fata de familia regala britanica, provocata de refuzarea cetateniei britanice si de retragerea sprijinului Coroanei pentru magazinul Harrods, devenit proprietate a miliardarului de origine egipteana.

Cele mai citite

Accident mortal: un șofer a plonjat cu mașina în lacul Pantelimon

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul nu avea permis de conducere Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, sâmbătă, în jurul orei 10,10, polițiştii au...

Tipuri de mașini de găurit: cum o alegi pe cea care ți se potrivește?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Marcel Ciolacu: Nu e nevoie de legislație suplimentară, ca domnul președinte Iohannis să candideze

Declarația a fost făcută în timpul unei vizite la Cluj Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că nu crede că...
Ultima oră
Pe aceeași temă