De joia trecuta, Franco Frattini nu mai este comisar european pentru Justitie, Libertate si Securitate, ci noul ministru de Externe al Italiei. Anterior – anume in martie – daduse cu flit si functiei de vicepresedinte al Comisiei Europene pentru a participa la alegerile legislative din Italia si campania electorala aferenta. Argumente in favoarea demersului sau n-au prea existat, ar fi fost, de altfel, greu de gasit, avand in vedere ca inaltii oficiali ai organului executiv al Uniunii Europene ar trebui sa actioneze exclusiv la dispozitia Uniunii si nu a tarilor de origine. Comisia Europeana a fost pusa, astfel, intr-o lumina proasta, relativ ipocrita, dat fiind ca in 2000 insistase, cu privire la Romania, asupra promovorarii unei independente politice la nivelul conducerii serviciilor publice. In aceste conditii, Frattini a reusit sa prejudicieze nu doar propria credibilitate, ci si pe cea a Uniunii, actiunile sale recente confirmand, in plus, parerea multora despre lipsa ponderii sale la nivelul varfului structurii de putere a UE.
Liberala Renate Weber, devenita europarlamentar cu putine luni in urma si obisnuita cu stratagemele particulare nesentimentalei sfere civice romanesti, a sesizat vulnerabilitatea acestui animal politic european, conchizand ca a venit vremea atacului. Dar in ochii europarlamentarului roman pacatul lui Frattini nu a constat din abandonarea obligatiilor sale de comisar – ca doar la Bruxelles misuna destui colegi ai doamnei Weber afectati de aceeasi maladie. Nu, Frattini a reusit sa o enerveze pe doamna Weber doar cu declaratiile sale referitoare la inasprirea demersurilor autoritatilor italiene in privinta imigrantilor infractori din aceasta tara. A considerat, probabil, ofensatoare promisiunea electorala a lui Frattini de a solicita condamnarea si extradarea infractorilor imigranti spre a-si ispasi pedeapsa in tarile de origine si nu in penitenciarele italiene, ferite astfel de o potentiala suprapopulare.
Renate Weber obtinuse deja sustinerea a peste o suta de liberali europeni in vederea solicitarii demisiei lui Frattini, iar daca fostul comisar pentru Justitie nu pleca de bunavoie, liberala romana ar fi reusit, cu destula probabilitate, sa convinga si grupul socialistilor europeni – de altfel mult mai numeros decat cel al liberalilor – sa ii sprijine motiunea. Cum Frattini se afla in plina campanie pentru Silvio Berlusconi, este limpede ca Stanga Europeana ar fi avut zero simpatii si intelegere pentru oamenii acestui populist vulgar, dar totusi de succes, care in 2004 il comparase, in plenul Parlamentului European, pe liderul grupului socialist, germanul Martin Schulz, cu un Kapo (Kameradenpolizei), respectiv cu un gardian nazist al lagarelor de concentrare.
Daca reusea sa obtina capul lui Frattini, proaspatul europarlamentar liberal ar fi dat, fireste, lovitura – demonstrand ca la Bruxelles sosise cel putin un roman care a inteles cum se fac jocurile in cadrul Parlamentului European. Spre deosebire de marea majoritate a politicienilor romani, Renate Weber are experienta in materie de actiuni intr-un cadru international. In plus, dispune de un aliat puternic, filantropul si finantistul George Soros, ale carui miliarde ar putea influenta pana si mersul actualei curse electorale din SUA. Insistand asupra imperativului neerodarii drepturilor omului in cazul infractorilor si denuntand, ca atare, demersul populistilor italieni in goana lor dupa voturi, europoliticiana a obtinut, indubitabil, un castig de imagine si un surplus de pondere in cadrul randurilor liberale europene si chiar internationale.
Renate Weber merita, deocamdata, insa si aplauzele influentelor grupuri de interese decise sa zadarniceasca eforturile UE in vederea impunerii unor reguli si standarde etice vizand modalitatile in care acestea continua sa isi faca averile. Pana in prezent, presiunile facute in vederea asigurarii unor practici politice si economice curate au venit preponderent din partea Comisiei Europene, iar atacul direct asupra unui oficial de-al ei se prea poate sa mai fi redus ceva din elanul oricum anemic al Bruxelles-ului in privinta remedierii unora dintre deficientele noului stat membru al UE.
Nu in ultimul rand, doamna Weber pare complet neafectata de faptul ca formatiunea politica careia i s-a alaturat anul trecut are, in continuare, reputatia de a fi un partid de guvernamant care nu doar ignora complet coruptia la nivel inalt, ci chiar recurge la masuri ce asigura propasirea fenomenului. Astfel, Romania a ajuns – si pare condamnata a mai ramane – o jungla fasta pentru aparitia variilor fenomene infractionale si, inerent, a cresterii numarului de infractori care oripileaza, din cand in cand, si opinia publica din alte tari. Ramane de vazut daca doamna Weber va gasi cuvinte critice la fel de usturatoare inclusiv la adresa standardelor extrem de scazute caracteristice responsabililor care conduc destinele tarii si carora li se datoreaza, de fapt, mediul care a facilitat cresterea infractionalitatii si a criminalitatii in randurile populatiei.
