22.2 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialAu uitat cadavrul in morga

Au uitat cadavrul in morga

– Un barbat din Petrosani nu putut sa ridice de la morga cadavrul tatalui sau.

– Medicul care trebuia sa semneze documentele era intr-o mini – vacanta.

– Directorul Autoritatii de Sanatate Publica, dr. Dan Magheru, considera fapta un abuz.

Tatal lui Stefan Adrian Antal a murit vineri dimineata, de cancer, la Spitalul de Urgenta Petrosani, insa nici pana seara tarziu barbatul nu a putut sa ridice cadavrul, din cauza ca medicul care se ocupase de pacientul decedat si-a luat o mini-vacanta. "Tatal meu a murit vineri, la ora 6 dimineata, iar de atunci am incercat sa-l scot din spital, de la morga, dar nu au vrut sa mi-l dea. Am fost pe sectii la reanimare, la chirurgie, peste tot, dar nici un medic nu vrea sa-l externeze. Mi-au spus ca doar medicul care l-a internat poate sa-l externeze, dar acest medic este in mini-vacanta pana luni. Cei din spital il tin la congelator la morga de parca ar fi al nimanui si nu vor sa mi-l dea acasa", a povestit vineri seara Antal. Medicii i-au spus sa revina luni, pentru ca doar atunci va putea ridica persoana decedata de la morga, chiar daca barbatul le-a explicat ca sunt facute toate pregatirile pentru inmormantare. Problema s-a rezolvat doar in urma interventiei reprezentantilor Autoritatii de Sanatate Publica Hunedoara, care au considerat ca faptul in sine constituie un abuz.
"Nu este normal sa se intample asa ceva. In mod normal, orice medic, ma refer aici la cel de garda, trebuie sa ia masurile necesare externarii sau sa faca tot posibilul sa cheme medicul care este in masura sa faca acest lucru", a declarat directorul executiv al ASP Hunedoara, dr. Dan Magheru.
In Valea Jiului, mai exista inca o problema, cunoscuta la nivel de judet, si anume lipsa unui medic legist care sa efectueze autopsiile. Medicii legisti vin de la peste 100 de kilometri departare, de cate ori este nevoie. "In fiecare dimineata, la 7.30, suntem informati daca este vreun caz si mergem prin rotatie. In Valea Jiului este o problema mai speciala, pentru ca aici nu exista masina pentru transportul cadavrelor", a mai spus Dan Marculescu. Acesta a precizat ca, de transportul decedatilor care au nevoie de autopsie se ocupa, de regula, politistii. De fapt, nu odata, in Valea Jiului persoanele moarte in conditii violente au fost transportate la spital cu masini de mare tonaj, pentru ca altele speciale nu exista.

Cele mai citite

„I-am transmis un ultim avertisment”. Probleme pentru Louis Munteanu, după escapada din club

Neluțu Varga, patronul CFR Cluj, s-a arătat deranjat de comportamentul lui Louis Munteanu, după ce atacantul a fost surprins petrecând într-un club până în...

Comisia Europeană propune un ajutor de aproape 22 de milioane de euro pentru fermierii din România

Comisia propune alocarea a 120 de milioane de euro pentru fermierii afectați de fenomene meteorologice nefavorabile din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia și România Comisia a...

Sergio Ramos, aproape de un transfer surpiză! Ce echipă îl dorește pe spaniol

Sergio Ramos, celebrul fundaș spaniol, se află aproape de a semna un contract cu AEK Atena, după ce a rămas liber de contract la...
Ultima oră
Pe aceeași temă