4.6 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăEconomieCFR a făcut publică expertiza la Podul Constanța. Care sunt cele mai...

CFR a făcut publică expertiza la Podul Constanța. Care sunt cele mai mari probleme

În document se recomandă ”execuția unor lucrări de reparații si consolidare, în regim de urgență, in special la nivelul elevației pilei si a grinzilor marginale din suprastructura”.

”Pentru realizarea unei stări tehnice bune a pasajului, care sa asigure desfășurarea traficului feroviar, in condiții depline de siguranță si confort pe întreaga durata rămasa de exploatare normata, se recomanda execuția unor lucrări de reparații si consolidare, în regim de urgenta, in special la nivelul elevației pilei si a grinzilor marginale din suprastructura podului. Lucrările de reparații si consolidare se vor executa cu restricții de viteza pentru circulația feroviara pe pasaj si închiderea alternativa a unor linii de cale ferată, și închiderea temporară a circulațiie rutiere in pasaj”, se arată în expertiza realizată de PRO-PROIECT SRL IAŞI.

Pasajul a fost construit in anul 1938. De-a lungul anilor pasajul nu a fost supus unor reparații majore. La pasaj s-au făcut numai lucrări de reparații sumare in anul 1970.

Expertiza constată starea de degradare în care se află pasajul, cele mai importante defecte descoperite fiind:

1. Pasajul nu prezintă un gabarit de circulaţie pe verticala de 5,50 m, necesară pentru asigurarea circulaţiei tramvaielor pe străzi de categoria I, după cum prevăd normele de proiectare a podurilor, in vigoare in Romania.

Pasajul in forma actuala asigura următoarele înălțimi de gabarit măsurate la sina liniei de tramvai de 4,50 m la sensul spre Bucureştii Noi, respectiv de 4,53 m la sensul spre Centru. La nivelul rigolelor de colectare a apelor, pasajul asigura înălțimi de gabarit de 4,67 m spre Bucureștii Noi, respectiv de 4,70 m spre Centru.

2. Pasajul nu asigura un gabarit de circulaţie pe orizontala de minim 23,50 m, necesara pentru asigurarea circulaţiei tramvaielor pe străzi de categoria I, după cum prevăd normele de proiectare a podurilor. Daca se mențin trotuarele pietonale in pasaj, atunci acestea trebuie sa aibă lățimea minima de 1,00 m si echipate cu parapete de protecție a circulație rutiere in pasaj, cu o lățime minima de 0,50 m.

3. Pasajul nu asigura evacuarea rapida a apelor pluviale, sistemul de colectare si evacuare existent fiind nefuncțional.

4. Pasajul nu este echipat cu un sistem de iluminat pentru calea ferata, deasupra pasajului, și pentru calea rutiera, în pasaj.

5. Pasajul nu este echipat cu un sistem de monitorizare video a circulaţiei feroviare si rutiere, echipat cu un sistem de alarmare in cazul producerilor unor accidente feroviare sau rutiere.

”Cele mai grave procese de degradare au fost constate la nivelul stâlpilor pilei si la grinzile marginale ale suprastructurii, si sunt determinate de vechimea acestora, creşterea intensității traficului rutier in pasaj, neasigurarea unui gabarit rutier de minim 5,50 m înălțime, utilizarea sării in perioadele friguroase. Pentru realizarea unei stări tehnice bune a pasajului, care sa asigure desfășurarea traficului feroviar si rutier, in condiţii depline de siguranţă si confort pe întreaga durata rămasa de exploatare normata, apreciata la minim 35 de ani, pana la următoarea reparație capitala, se recomanda executia unor lucrări de reparatii și consolidare, în regim de urgență, în special la nivelul elevației pilei și a grinzilor marginale din suprastructura podului. Lucrările de reparații și consolidare se vor executa cu restricţii de viteză pentru circulația feroviara pe pasaj si închiderea alternativa a unor linii de cale ferata, si închiderea temporară a circulaţie rutiere in pasaj”, concluzionează expertiza.

Două scenarii la Podul Constanța

Expertul tehnic prof. dr. ing. Cristian-Claudiu Comisu a analizat două scenarii de aplicare a lucrărilor de intervenție:

Scenariul I – Execuția lucrărilor de reparații și consolidare, păstrând alcătuirea constructivă a pasajului existent.

Scenariul II – Execuţia lucrărilor de reparații si consolidare, modificând alcătuirea constructivă a pasajului existent prin execuția unui singur trotuar pietonal prin spatele culeei București Nord.

”Trotuarul pietonal se va construi numai daca nu se interzice circulaţia pietonala prin pasaj. Expertul tehnic prof. dr. ing. Cristian-Claudiu Comisu recomanda aplicarea Scenariului I care prevede execuția lucrărilor de reparatii si consolidare, păstrând alcătuirea constructiva a pasajului existent. Scenariul II se va aplica numai in condiția in care se va menține circulația pietonala in pasaj. Exista si posibilitatea ca intr-un orizont de timp de cca. 15 ani, datorită dezvoltării puternice a traficului rutier, și a traficului feroviar, pasajul existent sa nu mai asigure gradul de fiabilitate necesar, astfel încât sa se impună demolarea lui si construcţia unui nou pasaj”, se mai arată în expertiză.

Cele mai citite

Rezultate parțiale: Centralizarea voturilor a trecut de 99%: PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, UDMR, POT

Clasamentul în diaspora este AUR, USR, SOS, POT, PNL, PSD După centralizarea a peste 99% dintre procesele verbale, clasamentul pentru intrarea în Parlamentul României arată...

Helmut Duckadam, „Eroul de la Sevilla”, a murit la 65 de ani

Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei și al echipei naționale, cunoscut drept „Eroul de la Sevilla” pentru performanța sa istorică din 1986, s-a stins...

Rareș Bogdan: Să ne ducem iar în braţele PSD înseamnă că nu am învăţat nimic şi că suntem complet cretini

Rareș Bogdan vrea în opoziție, după rezultatul de la alegerile parlamentare Europarlamentarul Rareș Bogdan cere conducerii PNL trecerea în opoziție, pentru cel puțin un an....
Ultima oră
Pe aceeași temă