"Rromii… in cautarea stimei de sine" (Bucuresti 2007, Editura Vanemonde sub egida UNICEF), volum scos de un colectiv de cercetatori rromi de la Amare Rromentza, e o cercetare serioasa care ia in discutie stigma etnica a rromilor, analizandu-i cauzele, contabilizand diferente (in cadrul mai multor grupe de rromi), trasand distinctii de multe ori polemice (in raport cu alte abordari). Cartea isi depaseste insa obiectul de studiu, situatiile descrise aplicandu-se, de ce nu, si asupra majoritarilor romani, care traiesc complexe de inferioritate asemanatoare cand ies in afara tarii (in special in Italia): "Odata eram in microbuz si niste rromi s-au asezat exact in spatele scaunului meu. La un moment dat barbatul i-a spus femeii, in limba rromani, ca ii e foame.
Femeia i-a raspuns ca o sa-i dea niste salam cu paine. M-am intors spre ei si mi s-a facut sila cand am vazut ca a rupt painea si a inceput sa manance cu salam. Nu mi se pare normal sa mananci in autobuz. Cred ca ei si-au dat seama ca sunt rromnie si femeia m-a intrebat in rromani de unde sunt. M-am uitat lung la ea si dupa cateva clipe i-am raspuns ca nu inteleg ce spune (intelegeam perfect ce spune)". Cartea este o colectie de studii facute pe suportul unei cercetari calitative bazate pe interviuri cu rromi din toate categoriile sociale. Intr-unul din cele mai consistente studii al volumului ("Rroma si Rromanipen-ul"), Delia Grigore analizeaza situatia stimei de sine la mai multe grupuri de rromi, conchizand ca stima de sine este mai crescuta la rromii traditionali decat la cei "de matase", asimilati. Dincolo de aceasta concluzie sunt insa observatii foarte acute: rrromii in varsta sunt mai atasati de valorile etnice decat cei tineri, care resping inclusiv limba rromani, vazuta ca stigmatizanta ("Ce atata tiganie? Vrajeala de Bucuresti!
Mai bine am invata de la romani…"); observatia nu e dezvoltata, din pacate. In cadrul grupurilor traditionale, diferentierea cea mai stricta nu se face in raport cu romanii, ci cu rromii de alt neam, refuzandu-se, de pilda, casatoria cu cineva din alt grup etnic rrom ("Decat sa-si ia un ursar, mai bine sa-si ia un roman, cel putin e mai destept si are bani"). In studiul "Consecintele istoriei asupra imaginii de sine", Delia Grigore discuta mecanismele prin care rromii au ajuns la autoreprezentare negativa – insistand asupra perioadei de robie: "Institutia care a manifestat cea mai mare rezistenta la Dezrobire si care i-a facut tot ce i-a stat in putinta sa anuleze sau sa amane procesul eliberarii robilor a fost Biserica Ortodoxa Romana. Exista numeroase scrisori din epoca adresate voievodului de catre manastiri, in care acestea il roaga insistent sa le mai lase posibilitatea de a lucra pamantul cu robi macar un an". In contextul robiei, cea mai dramatica situatie a avut-o femeia – "femeile rrome tinere, in special fetele nemaritate… «chaja baria» (fete mari) serveau drept obiecte ale placerii atat pentru stapanii lor, boieri sau monahi, cat si pentru oaspetii acestora".
Dezrobirea juridica, spune studiul, "nu a condus insa la o reala dezrobire spirituala". Aceasta se resimte pana azi, majoritarii romani fiind inca etalonul valorii si al frumusetii – cu cat, de pilda, cineva e mai alb, cu atat e vazut ca fiind mai frumos: "E alba, frumoasa ca o romanca, nici nu zici ca e tiganca!… Nu stiu daca e bine, dar adevarul e ca albul e mai frumos!". Pe langa aceasta perspectiva sociologic-istorica (care ajunge sa discute si despre Holocaust si politicile rasist-asimilationiste ale partidului comunist), stigma e discutata si in contextul istoriilor individuale de viata, in principal in contextul educatiei scolare, care genereaza, de obicei, prima ruptura dramatica in viata copilului rrom. Evenimentele tipice care ciobesc stima de sine a elevului rrom sunt controlatul de paduchi la inceputul anului, banuiala de furt, culoarea pielii – "(asistenta) se uita mai mult si cu mai mare atentie in capul nostru si ne treceau toti fiorii cand se apropia de noi", "dupa ce elevul din fata mea a fost gasit cu paduchi (eu trecusem cu bine de control) s-a intors asistenta medicala la mine si m-a mai controlat o data", "de multe ori mi-am dorit… sa nu se intample cumva sa fure careva banii unui coleg, pentru ca in momentul ala toate privirile s-ar fi intors spre mine".
Identitatea de rrom devine astfel foarte devreme stigmatizanta – un motiv in plus pentru a o abandona. Miza politica polemica a studiului este dezvaluita in partea a doua a studiului lui Mihai Neacsu, in care o discutie despre "elitele rromilor" se transforma intr-o denuntare a ineficientei ONG-urilor rrome, acuzate ca sunt rupte de masele de rromi ("cei care intra in miscarea rromilor ar trebui… sa treaca printr-o perioada de invatare sau reinvatare a ceea ce inseamna sa fii rrom") si ca fac jocul politicilor asimilationiste, accelerand procesul de dizolvare a identitatii rrome: "in loc sa formeze… o gandire rromano (ONG-urile – n. red.) au preferat sa se adapteze la viziunea finantatorilor". Altfel spus, proiectele emancipationiste sustinute de ONG-uri gen Romani Criss deterioreaza o identitate si asa problematica, pentru ca nu sunt adecvate viziunii traditionaliste, arhaice, a multor grupuri de rromi. Solutia pentru aceasta dilema (rromii trebuie sa se emancipeze, dar fara sa-si piarda identitatea etnica fondata pe norme arhaice) e una fatis polemica – "separare pozitiva" –, generand un invatamant segregat, cu scoli in limba rromani, ca la maghiari, – exemplificandu-se cu situatia unei scoli (Maguri, judetul Timis) in care copiii (majoritari rromi) invata in limba rromani. Principiul "separarii pozitive", al autosegregarii, este in final extins dincolo de scoala, la nivel social: "Ca sa fii mandru de tine insuti trebuie sa stii cine esti, ca sa stii cine esti trebuie sa te aduni, sa-ti iei distanta fata de ceilalti si sa vezi ce te deosebeste de ceilalti si te solidarizeaza cu cei de acelasi fel cu tine. Deseori rromii par a se uni numai pentru ca exista rasism antirrom; daca acesta ar disparea, multi dintre rromi ar inceta sa mai fie rromi" (Delia Grigore).
