Întinderea fără precedent a elasticului creşterii cheltuielilor şi scăderii taxelor, la începutul anului 2017, a dus la o evoluţie în avalanşă, care ne poziţionează astăzi într-o situaţie de precriză.
Datoria publică directă a depăşit în premieră datoria privată. Este fără precedent. Pe de altă parte, e normal ca un stat să se împrumute pentru a avea bani mai mulţi de investiţii. Datoriile trebuie să fie însă plătite la termenul scadent, nu rostogolite.
Istoria falimentelor statelor e decorată artistic cu ţări care nu şi-au mai putut plăti datoria publică. Chiar dacă datoriile sunt plătite, aceasta nu se face pe banii politicienilor ce le-au produs (uneori, când sunt plătite datoriile, aceştia nici nu mai trăiesc), ci din banii urmaşilor generaţiei de oameni obişnuiţi, contemporani cu politicienii care au făcut datoriile.
E rezonabil ca urmaşul celui ce a făcut datoriile să le plătească dacă între timp statul a cunoscut o creştere economică sănătoasă, care a generat prosperitate. Povara plăţilor devine astfel suportabilă. Pe de altă parte, România îşi plătise, în decembrie 1989, toată datoria externă. Nici acesta nu este un semn bun. Cel mai bine este să ai datorii şi să ţi le plăteşti la termenele scadente. Înseamnă că eşti bun platnic şi, prin urmare, prosperi. Ai bani, ai bonitate fiscală.
Deficitul de cont curent actual este cel mai mare din Europa Centrală şi de Est şi unul dintre cele mai mari din UE. Indicele Robor arată existenţa unor probleme acute. Creşterea deficitului de cont curent semnalează o boală sistemică: ţara importă mai mult decât exportă. Boala aceasta sistemică o poate ameliora, apoi o poate face să dispară executivul ţării, prin politici guvernamentale.
Mai există un aspect. În perioadele de prosperitate, guvernele responsabile fac rezerve, sub forma excedentelor, pentru a avea rezerve la următoarea criză. Cum am explicat în articolul din pagina de specialitate, România şi-a majorat deficitul de cont curent, pe fondul creşterii puternice a deficitului comercial. Un specific românesc e că şi politicile contraciclice, ca şi cele prociclice sunt adoptate când nu e bine şi nu sunt folosite când ar fi benefice.
Şi inflaţia a crescut rapid, atingând cote alarmante. Să revenim puţin la cele trei seturi de criterii de convergenţă la moneda euro. Ultimul era referitor la educaţia financiară. Aceasta înseamnă să ştii ce se întâmplă şi aparatul tău cognitiv să interpreteze corect informaţia.
Consumatorii români sunt totuşi cel mai puţin îngrijoraţi de preţuri, când vine vorba de cumpărături, scrie Bloomberg, conform Adevărul. Românii folosesc foarte rar site-uri sau aplicaţii de comparare a costurilor. Morgan Stanley arată că ţările care folosesc site-uri de web sau aplicaţii pentru compararea costurilor sunt mai predispuse să înregistreze o creştere mai lentă a preţurilor de consum.
Logic. Pe de o parte, clienţii sunt mai cumpătaţi în statele mai dezvoltate. Furnizorii şi retailerii văd, pe de altă parte, apetenţa pentru consum superioară a românilor şi măresc preţurile pentru a-şi majora profiturile. Trendul se amplifică în perioadele precriză, pentru că firmele tind să-şi facă rezerve financiare pentru vremuri mai puţin fericite. Şi aşa s-ar explica de ce creşterea inflaţiei României e cea mai rapidă din UE, cum relevă datele Eurostat.
Unde vom ajunge? Toată această combinaţie de factori, care mixează dezechilibrele macroeconomice pe răspunsul preţurilor, care cresc mereu, este foarte toxică.
